FSB-ul a descins în locuinţa activistului rus Aleksei Navalnîi, opozantul lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Navalnîi, într-una dintre dăţile când a fost reţinut de poliţie

Cel mai important opozant al preşedintelui Vladimir Putin a fost din nou ţinta poliţiştilor, care au efectuat vineri dimineaţa percheziţii la domiciliu său. Aleksei Navalnîi este în prezent plasat în arest la domiciliu şi anchetat în mai multe dosare penale, după ce şi-a exprimat public antipatia faţă de regimul de la Kremlin, în ultimii ani.

Avocatul său, Vladimir Kobzev, a anunţat pe Twitter că poliţia şi Serviciul Federal de Securitate (FSB) au descins la domiciliul lui Navalnîi şi al familiei acestuia în jurul orei 04.00 dimineaţa. 

Susţinătorii lui Navalnîi, care continuă să administreze blogul său, au postat o fotografie cu el aflat în sufragerie şi înconjurat de bărbaţi îmbrăcaţi în civil, informează Agepres.

În cazul lui Navalnîi, arestul la domiciul implică interdicţia de a folosi internetul şi telefonul. Activistul a fost condamndat la cinci ani închisoare cu suspendare, fiind acuzat de deturnare de fonduri, în detrimentul firmei franceze de cosmetice Yves Rocher, fiind pasibil de o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

Se pare că această nouă percheziţie are legătură cu o altă afacere, veche de opt ani, pe vremea când o societate prezidată de Navalnîi a fost acuzată de fraudă în detrimentul partidului de opoziţie Uniunea Forţelor de Dreapta, potrivit site-ului său.

Conform Agerpres, în mai, domiciliile a trei apropiaţi ai lui Aleksei Navalnîi au făcut deja obiectul unor percheziţii, aceştia fiind suspectaţi de deturnare de fonduri destinate campaniei electorale a opozantului pentru alegerile municipale din Moscova, în septembrie 2013.

Avocatul Aleksei Navalnîi este cel mai fervent opozant al lui Putin, aflat încă în Rusia, devenind renumit după ce a denunţat pe blogul său afacerile de corupţie în care erau implicaţi înalţi oficiali ruşi. Blogul său a fost blocat în martie de autorităţile ruse de control a activităţii mass-medi, odată cu noua legislaţie care vizează bloggerii.

Navalnîi a condus numeroase manifestaţii împotriva Kremlinului şi este vârful de lance în rândul opoziţiei faţă de regimul autoritar al lui Putin.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie