Fostul vicepreşedinte al Gazprombank şi-ar fi omorât soţia şi fiica în apartamentul lor din Moscova, iar apoi s-ar fi sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Fostul vicepreşedinte al Gazprombank, Vladislav Avaev, şi-ar fi împuşcat soţia şi fiica pe 18 aprilie, în apartamentul lor din Moscova. Potrivit informaţiilor preliminare, acesta s-a sinucis imediat după comiterea crimei.

Trupurile acestora au fost găsite de o rudă care nu a reuşit să ia legătura la telefon cu victimele. Femeia era îngrijorată şi a decis să-şi viziteze rudele. Cadavrele fostului vicepreşedinte al Gazprombank şi ale soţiei sale, Elena, se aflau într-o singură cameră, iar trupul fiicei lor de 13 ani, Maria, a fost găsit într-o altă cameră.

Anchetatorii care au ajuns la faţa locului au concluzionat că este vorba de o crimă şi o sinucidere, deoarece Vladislav Avaev, capul familiei decedate, avea o armă în mână. Motivele incidentului sunt încă neclare.

Departamentul principal de investigaţii al Comitetului de Investigaţii al Rusiei pentru oraşul Moscova a confirmat informaţiile despre moartea bancherului şi a familiei sale, scrie Digi24.

Ulterior, anchetatorii au declarat că Vladislav Avaev se afla într-o dispută juridică cu soţia sa pentru a putea să o crească singur pe fata lor de 13 ani. Acesta a pierdut un proces, în timp ce soţia l-a retras pe celălalt.

În luna octombrie a anului trecut, soţia lui Avaev a intentat un proces la tribunalul Nikulinsky. Femeia nu depusese oficial o cerere de divorţ. În decembrie, aceasta a retras procesul.

Gazprombank este una dintre marile bănci ruse care nu au fost excluse din sistemul SWIFT odată cu impunerea sancţiunilor Vestului.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali