Fost agent KGB, despre fotografiile „anormale” cu Putin: „Când te crezi cel mai deştept om din sală, te îndrepţi spre eşec”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA-EFE

Jack Barsky, fost agent KGB, vorbeşte despre fotografiile „anormale” în care Vladimir Putin este surprins la mese foarte lungi, spre exemplu întâlnirea cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Pe lângă fotografiile în care Vladimir Putin este surprins la mese foarte lungi, Barsky a remarcat şi că acesta apare la pupitre cu o distanţă considerabilă de celelalte persoane. 

„Un dictator ca Vladimir Putin, care are în subordine o ţară întreagă, trebuie să aibă încredere totală în el însuşi. Şi au mai fost şi alte fotografii bizare din timpul mandatelor ui Putin – când apare călare pe un cal sau când joacă hochei cu echipa naţională. Arată că are această încredere. Dar când te crezi cel mai deştept om din sală, te îndrepţi spre eşec”, a declarat Barsky. 

„Cred că a ajuns în acest punct. E posibil să nu fi ţinut cont de informaţiile primite şi acum dă vina pe oameni din FSB pentru că nu l-au informat corect. Eu nu cred că aceştia nu ştiau cum va reacţiona poporul ucrainean. Probabil că i-a ignorat, pentru că a crezut că el ştie mai bine”, a mai adăugat acesta. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete