Fiul cel mic al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici s-ar fi înecat în lacul Baikal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Davîdov, fiul cel mic al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici

Fiul mai mic al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici ar fi sfârşit tragic în Rusia, înecat în lacul Baikal. Unele surse ruseşti susţin că tânărul a participat la întreceri sportive pe lac.

Mezinul familiei Ianukovici, împreună cu alte cinci persoane, se afla într-un microbuz marcă Volkswagen. La un moment dat, autovehiculul a căzut pe gheaţă, scrie presa rusă.

„Au încălcat indicatoarele rutiere şi s-au deplasat într-o zonă periculoasă pentru a face fotografii. În apropiere de Capul Hoboi, microbuzul a nimerit într-o crevasă, care are o adâncime de 20 de metri”, a transmis serviciul de presă al Direcţiei Generale pentru Situaţii de Urgenţă.

Cei cinci pasageri au fost salvaţi. Despre Viktor Ianukovici jr presa scrie că ar fi murit. Totodată, BBC Ucraina, care citează surse oficiale ruseşti, infirmă informaţia.

Presa din rusă scrie că autorităţile locale recunosc incidentul însă nu dă numele celor decedaţi. Surse din cadrul Ministerului Situaţiilor Urgenţă anunţă că maşina a mers pe gheaţă în ciuda avertizărilor. Fiul fostului preşedinte ucrainean a luat numele de familie al mamei sale – Davîdov.

Fii lui Ianukovici au emigrat în Rusia după ce fostul preşedintel a fugit din Ucraina. Viktor Davîdov era pasionat de maşini de cursă. În timpul preşedinţiei tatălui său, el a stâns o flotă mare de maşini de colecţie şi de lux.

   

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani