Explozie la un poligon militar din Rusia: cel puţin doi morţi şi şase răniţi. Ce testa armata rusă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin două persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unei explozii produse joi la un poligon de lansare a rachetelor balistice din nordul Rusiei, în timpul unui test de armament, sputnik.

 Ambele persoane decedate erau specialişti civili, a transmis Ministerul Apărării din Rusia prin intermediul unui comunicat. Printre cele şase persoane rănite se numără atât civili, cât şi militari.

Autorităţile nu au dat numele bazei militare în care s-a produs incidentul. Din primele informaţii, aceasta s-ar afla în regiunea Arkhangelsk.

„În urma exploziei, şase oficiali ai Ministerului Apărării şi ai unor companii de dezvoltare au fost răniţi. Doi specialişti au murit în urma rănilor suferite”, se menţionează în comunicatul emis de Minister.

 Explozia a avut loc în timpul testării unui motor de rachetă, a anunţat un oficial din cadrul Ministerului Apărării, menţionând că nu au fost înregistrate radiaţii sau emanări de materiale dăunătoare în urma incidentului.

„Creştere pentru scurt timp“ a radioactivităţii

Primăria oraşului Severodvinsk a informat cu privire la o „creştere pentru scurt timp“ a radioactivităţii după explozia produsă joi la o bază de lansare a rachetelor în regiunea Arhanghelsk (nord-vestul Rusiei), în timpul testării unui motor de rachetă pe bază de combustibil lichid, deflagraţia fiind urmată de un incendiu, potrivit AFP.

Potrivit primăriei, în jurul orei locale 11:40, senzorii sistemului automatizat de monitorizare a radiaţiilor şi condiţiilor meteorologice din Severodvinsk au înregistrat o creştere pe termen scurt a nivelului de radiaţii. „Senzorii din Severodvinsk au înregistrat o creştere pentru scurt timp a radioactivităţii. Nivelul de radioactivitate a revenit în prezent la normal“, a indicat primăria într-un comunicat.

Anterior, într-un comunicat transmis agenţiilor de presă ruse, Ministerul Apărării de la Moscova specificase că un accident a avut loc, joi, în timpul testării unui „motor de rachetă cu propulsie lichidă“. Potrivit acestuia, doi „specialişti au decedat în urma rănilor“, iar alte şase persoane au fost rănite în explozie.

Potrivit presei ruse, incidentul s-a produs la centrul de teste „Nionoks“ (nr.45) care face parte din baza navală rusă de la Marea Albă, în apropiere de Severodvinsk. Acest centru a fost creat în 1954 pentru testele cu rachete balistice şi de croazieră cu lansare de pe mare.

Conform RBC, care citează martori oculari, incidentul s-a produs în localitatea Nionoks, în apropierea căreia se află centrul de testare a rachetelor balistice pentru submarine nucleare. Serviciile de urgenţă au confirmat creşterea nivelului de radioactivitate la Nionoks. În total ar fi fost rănite în jur de 15 persoane, dintre care cinci sunt în stare gravă.

Săptămâna aceasta, armata rusă s-a confruntat deja cu un incendiu la un depozit de muniţii în regiunea Krasnoiarsk, în Siberia, care a provocat explozii impresionante, fragmente de obuze căzând la o distanţă de mai mulţi kilometri în jur, incidentul soldându-se cu un mort şi cel puţin opt răniţi. O altă explozie s-a produs tot săptămâna aceasta la un depozit de muniţii din Krasnodar, sudul Rusiei, aminteşte AFP. 

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro