Elevii din Rusia învață ca Moscova „a fost forţată” să atace Ucraina. Un nou manual editat de consilierul lui Vladimir Putin

0
Publicat:

Un nou manual şcolar, prezentat la Moscova şi intitulat „Istoria Militară a Rusiei”, prezintă Ucraina drept „un cap de pod agresiv anti-rusesc” al Occidentului şi explică faptul că Rusia aa fost „forţată” să înceapă un război pentru propria securitate.

Rusia a fost "forţată" să invadeze Ucraina, potrivit noului manual şcolar. Foto Profimedia

Luni, la Moscova, a fost prezentat un nou manual şcolar, intitulat „Istoria Militară a Rusiei”, care face o paralelă între războiul din Ucraina şi lupta sovieticilor contra naziştilor, explicând că Rusia a fost, practic, „forţată” să-şi trimită armata în Ucraina, într-un război împotriva duşmanilor din Occident care vor să distrugă ţara, potrivit Reuters.

Manualul şcolara fost editat de Vladimir Medinski, consilier al lui Putin. Acesta a condus delegaţia rusă la negocierile de pace desfăşurate cu Ucraina în primele săptămâni după invazia declanşată în februarie 2022, dar care nu s-au concretizat într-un acord.

Pe lângă descrieri cu caracter militar ale desfăşurării războiului, noul manual explică, din perspectiva Kremlinului, cauzele acestuia. Într-unul din capitole se afirmă astfel că Occidentul a ignorat ani la rând preocupările de securitate ale Rusiei (o referire în special la extinderea NATO către Est) şi a sprijinit înlăturarea de la putere a preşedintelui ucrainean filo-rus Viktor Ianukovici în anul 2014, eveniment după care Ucraina a fost transformată într-un „cap de pod agresiv anti-rusesc”.

Într-o dezbatere asupra acestui manual organizată de agenţia TASS, un istoric militar rus, Ivan Basik, a afirmat că acţiunile Occidentului şi ale Ucrainei au făcut războiul „inevitabil”, iar „sarcina cea mai importantă este să explicăm tinerei generaţii, elevilor, natura forţată a operaţiunii militare speciale”.

În perioada scursă de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, Vladimir Medinski a mai publicat manuale de istorie pentru elevii de liceu, care oferă interpretări noi asupra destrămării Uniunii Sovietice, epocii de când Rusia este condusă de Putin şi cauzelor războiului din Ucraina.

Aceste manuale ilustrează viziunea istorică a liderului de la Kremlin, evidenţiind mândria realizărilor Uniunii Sovietice ca superputere, indignarea şi umilirea provocate de colapsul URSS şi apoi „renaşterea” Rusiei sub conducerea fostului agent KGB pe care fostul preşedinte Boris Elţîn l-a adus la putere în ultima zi a anului 1999.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid