Edward Snowden: Statele Unite vor să mă dea drept exemplu, de aceea mă vânează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edward Snowden FOTO Reuters

Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate, a acuzat sâmbătă Statele Unite de orchestrarea unei campanii împotriva sa, una de o „agresivitate disproporţionată“ .

La prima sa apariţie publică de la declanşarea scandalului referitor la programul secret de supraveghere PRISM, Snowden a insistat că nu regretă nimic din ce a făcut şi a susţinut că decizia sa a fost una „morală“. De asemenea, el a anunţat că va cere azil politic Rusiei şi le-a cerut celor prezenţi în aeroportul moscovit unde se află să îl ajute să iasă din zona de tranzit.

În tot acest timp, autorităţile americane au cerut guvernelor din întreaga lume să refuze cererile de azil formulate de Snowden şi i-au anulat acestuia paşaportul.

„Guvernul şi serviciile secrete americane au încercat să mă transforme într-un exemplu, un avertisment împotriva tuturor celor care ar putea vorbi, aşa cum eu am făcut“, a declarat el, citat de cotidianul britanic „The Guardian“. „Am devenit apatrid şi sunt vânat“, a mai spus acesta.

Purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Jay Carney, a acuzat Rusia că i-a oferit lui Snowden o „platformă de propagandă“ şi le-a cerut autorităţilor să îl trimită înapoi în State.

De asemenea, preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus, Vladimir Putin, au avut o conversaţie telefonică vineri seara, însă nu au reuşit să ajungă la un acord.

La rândul lui, Snowden a arătat că doreşte să primească azil politic în Rusia până ce i se va permite să călătorească în America Latină, în contextul în care Venezuela a fost printre puţinele ţări care i-au acceptat cererea de azil. Deocamdată, însă, fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate nu are documentele necesare pentru a călători.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare