După modelul „Republicii Doneţk“, locuitorii din Siberia cer federalizarea. Moscova încearcă să înăbuşe acţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria oraşului siberian Novosibirsk a înregistrat, vineri, 1 august, cererea pentru o demonstraţie publică cu tema „Marşul pentru federalizarea Siberiei“, care va avea loc pe 17 august.

Scopul iniţiatorilor marşului, ce se va desfăşura sub sloganul „Opriţi hrănirea Moscovei“, este crearea Republicii Siberiene, ca parte a Federaţiei Ruse cu drepturi egale cu ale altor regiuni autonome. Organizatorii acestei mişcări au creat şi o pagină oficială pe reţeaua socială VKontakte.

La începutul lunii iulie a acestui an, locuitorii din Novosibirsk au pichetat clădiri oficiale exprimându-şi atitudinea negativă faţă de anexarea Crimeei. Ei au protestat faţă de faptul că noua entitate a Federaţiei Ruse va fi finanţată din contul altor regiuni ale Rusiei.

„Am obosit să hrănim Moscova“

Locuitorii din localităţile siberiene solicită stabilirea unei distribuţii echitabile a veniturilor între bugetele federale şi locale. În plus, organizatorii marşului, făcând referire la Constituţia rusă, cer guvernului federal o mai mare autonomie pentru autorităţile locale şi federalizarea Siberiei, făcând referire la Republicile Populare Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei. Evenimentele din estul Ucrainei le-au dau oamenilor din regiunile Rusiei ideea de a cere autonomie. Dar o lege adoptată recent de Dumă (camera inferioară a Parlamentului rus) prevede pedepsirea cu 5 ani de închisoare a oricărui apel la separatism.

Astfel de mişcări au existat încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Fondatorul mişcării, Grigori Potanin, în 1865, a fost arestat şi condamnat la închisoare pentru că a fondat „Societatea pentru Independenţa Siberiei“. Astăzi, la fel ca în Rusia ţaristă, aceleaşi convingeri ameninţă susţinătorii independenţei. Din păcate, ruşii din Rusia nu se bucură de aceleaşi drepturi pe care Putin le revendică pentru ruşii din Ucraina. Ei nu pot organiza referendumuri, nu pot vorbi de independenţă pe teritoriul naţional, susţin, organizatorii marşului. În 2011, un grup de activişti a făcut un film de intitulat „Petrol contra nimic.“

Moscova este o maşină de sifonare a bogăţiilor noastre în conturile din străinătate ale oligarhilor apropiaţi lui Vladimir Putin.„Am obosit să hrănim Moscova“. Oamenii încep să realizeze că există un dezechilibru intolerabil. Aici, toată lumea înţelege că Siberia are suficientă bogăţie pentru a se hrăni: petrol, gaze, lemn, nichel, dar toate aceste resurse sunt vândute în străinătate de către anturajul lui Putin care trăieşte într-un lux opulent.

O fostă colonie britanică separatistă, Statele Unite, a devenit astăzi prima putere mondială. Cu bogăţia şi teritoriul său, Siberia eliberată de sub jugul colonial poate deveni un stat prosper. Are foarte multe  mijloace pentru a asigura bunăstarea poporului său, susţin organizatorii „Marşului federalizării“.

Publicaţiile ruse care au publicat informaţia, cenzurate

Unul dintre liderii mişcării, Artem Loskutov, a acordat un interviu pentru site-ul slon.ru, iar furnizorii de internet din Rusia au primit ordin de la Roskomnadzor, serviciul de cenzură al lui Putin, să blocheze site-ul.

Redacţiile altor 14 instituţii de presă din Rusia, printre care  Kommersant şi Polit.ru, agenţiile de presă Regnum, Novîi Reghio, Rosbalt şi publicaţia electronică Grani.ru. au primit avertismente din partea Roskomnadzor, Agenţia Federală de Supraveghere a Tehnologiilor de Informare şi Mass-Media. fiind acuzate de: „Difuzarea informaţiilor despre pregătirea unei ample acţiuni care nu a fost autorizată de autorităţi, sub lozinci ce subminează integritatea teritorială a statului rus“.

Anterior deciziei Roskomnadzor, o decizie similară a fost luată de Procuratura Generală a Rusiei, care a interzis apariţia publicaţiilor „Grani“, „Ejednevnîi Jurnal“ şi Kasparov.ru.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani