Duma de Stat a Rusiei s-a pronunţat în primă lectură pentru interzicerea intervenţiilor chirurgicale de schimbare de sex

0
Publicat:

Camera inferioară a parlamentului rus, Duma de Stat, a aprobat în primă lectură miercuri un proiect de lege ce prevede interzicerea intervenţiilor chirurgicale de schimbare de sex, relatează Reuters.

Duma de Stat - arhiva foto

Prin acest vot Duma se raliază poziţiei promovate de preşedintele Vladimir Putin de combatere a stilurilor de viaţă "netradiţionale" despre care susţine că sunt o dovadă a decăderii morale a Vestului.

Legea interzice agenţiilor de stat să modifice genul persoanelor în documentele personale şi declară ilegale "orice fel de intervenţii vizând schimbarea caracteristicilor sexuale primare şi secundare ale unei persoane", potrivit unui document introdus în baza de date a Dumei.

Singura excepţie ar fi operaţiile "ce urmăresc tratarea anomaliilor congenitale în cazul copiilor", citează Agerpres.

Pentru adoptarea proiectului, acesta mai trebuie supus la vot de două ori în Duma de stat, înainte de a fi trimis pentru promulgare preşedintelui Putin.

Putin şi alţi înalţi oficiali şi lideri ai bisericii au prezentat în repetate rânduri acceptarea persoanelor homosexuale şi transgender în Occident drept o dovadă că societăţile occidentale şi-au pierdut busola morală.

Preşedinta camerei superioare a parlamentului rus, Valentina Matvienko, a transmis de Ziua Internaţională a Femeii, pe 8 martie, un mesaj în sensul că Rusia nu va juca niciodată astfel de "jocuri periculoase de gen", adăugând: "Să lăsăm Occidentul să facă acest experiment periculos pe el însuşi".

Anul trecut, legislatorii ruşi au adoptat o nouă lege despre care criticii au spus că interzice practic reprezentarea în public şi în media a persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale şi transgender.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța