Două submarine nucleare ruseşti au început testarea unui nou tip de arme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două submarine nucleare ruseşti polivalente - „Nijni Novgorod” şi „Pskov” - au început o serie de teste cu un nou tip de armă în Marea Norvegiei, aceste teste urmând să fie efectuate după coborârea la mare adâncime a celor două submersibile.

Comandamentul Flotei ruse a Nordului a menţionat că imersiunea submarinelor la mare adâncime în apele neutre din Marea Norvegiei este o practică obişnuită în cadrul activităţii sale, întrucât adâncimea Mării Barents nu permite submarinelor de diferite tipuri să se scufunde în siguranţă la adâncimea maximă, conform media ruse, între care şi portalul newsru.com, citează Agerpres.

În cadrul acestor scufundări, potrivit serviciului de presă al Flotei Nordului, marinarii vor testa exemplare ale unui tip de armă pentru a verifica dacă acestea corespund tuturor standardelor tehnice, dar autorităţile nu menţionează tipul de armă supus testelor.

Scufundările la mare adâncime vor fi realizate pe parcursul acestei săptămâni pe rând de către cele două submarine, inclusiv la adâncimea maximă prevăzută pentru submarinele de acest tip, transmite Interfax.

Testele efectuate de cele două submarine la mare adâncime intervin după incidentul din luna august din nord-vestul Rusiei cu o rachetă de croazieră.

La 21 octombrie, Departamentul de Stat al SUA a declarat că explozia din august de la baza militară rusă Nenioksa (regiunea Arhanghelsk) s-a produs în timpul ridicării de pe fundul mării a unei rachete de croazieră „Burevestnik” cu motor propulsat nuclear, conform Interfax.

„Cauza exploziei a fost o defecţiune gravă intervenită în timpul testării Burevestnik (Skyfall, conform clasificării NATO). A avut loc o reacţie nucleară necontrolată care a dus la o emisie de radiaţii în momentul în care experţii ruşi ridicau racheta de pe fundul mării”, a declarat Thomas G. DiNanno, un reprezentant al Departamentului de Stat, într-un interviu pentru The Washington Times.

Potrivit acestuia, racheta se afla pe fundul mării de când la sfârşitul anului trecut avusese loc un test nereuşit în apropierea unei aşezări umane.

La 8 august, Ministerul rus al Apărării a anunţat că la baza de la Nenioksa a avut loc un incident soldat cu victime umane. Agenţia nucleară rus Rosatom a declarat ulterior că a avut loc o explozie în timpul unui test pe o platformă maritimă cu o rachetă care avea o „sursă de energie izotopică”. În urma incidentului şi-au pierdut viaţa cinci angajaţi ai Rosatom şi doi reprezentanţi ai Ministerului Apărării. Alţi trei militari şi încă trei experţi Rosatom au fost răniţi.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”