Dmitri Medvedev: „Acum nu avem nicio relaţie cu SUA. Este la zero Kelvin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia (Arhivă)

Dmitri Medvedev, fostul preşedinte rus şi actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a publicat luni dimineaţă pe Telegram, un mesaj în care afirmă că relaţia dintre Statele Unite şi Rusia este la „zero Kelvin”, relatează The Guardian.

„În calitate de persoană care a avut o relaţie directă cu START-3 şi care l-a semnat în 2010, consider că momentul pentru noi negocieri este cel mai inoportun”, a comunicat Medvedev în raport cu perspectiva unor noi negocieri privind tratatele nucleare, potrivit The Guardian.

„Acum nu avem nicio relaţie cu SUA. Este la zero Kelvin. Şi nu este nevoie să le dezgheţaţi astăzi. Şi nu este nevoie să negociem cu ei încă. Lăsaţi-i să alerge sau să se târască şi să ceară. Şi ei apreciază asta ca pe o favoare specială”, a mai spus fostul preşedinte al Rusiei.  

De asemenea, Medvedev a mai avut o serie de declaraţii halucinante. Ultima a fost pe 19 iunie, când ameninţa că Uniunea Europeană ar putea dispărea înainte de integrarea Ucrainei

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG