Directoarea Bibliotecii de Literatură Ucraineană din Moscova, judecată pentru incitare la ură rasială împotriva ruşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Şarina, directoarea Bibliotecii de Literatură Ucraineană din Moscova

Directoarea Bibliotecii de Literatură Ucraineană din Moscova, Natalia Şarina, este judecată pentru incitare la ură rasială împotriva ruşilor, relatează BBC News. Şarina a fost acuzată de diseminarea de literatură interzisă, clasificată drept extremistă.

În instanţă, ea a respins acuzaţiile, iar avocatul său a declarat că dosarul pare motivat politic. „Nu este o coincidenţă că au verificat Biblioteca de Literatură Ucraineană şi nu una belarusă sau cazacă”, a subliniat avocatul.

Procesul a început cu un schimb dur de acuzaţii între bibliotecară şi procuror. Mai întâi, magistratul a citat o listă lungă de publicaţii ucrainene, care fie sunt interzise, fie pe care experţii le consideră „degradante” la adresa ruşilor.

Procurorul a acuzat-o oficial pe Şarina că a achiziţionat cărţi, broşuri şi un CD interzise, pe care le-a pus la dispoziţia publicului.

„Nu înţeleg acuzaţia şi nu mă simt vinovată”, a răspuns bibliotecara.

„Îi cer respectuos procurorului să explice ce acţiuni am întreprins, de fapt, pentru a răspândi animozitate”, a adăugat ea, cerând să i se explice ce motiv ar fi putut avea.

Şarina, în vârstă de 59 de ani, este acuzată şi de deturnarea fondurilor bibliotecii, acuzaţie pe care o neagă de asemenea.

Avocatul ei afirmă că martori au declarat că au văzut ofiţeri punând cărţile interzise în bibliotecă, atunci când au percheziţionat instituţia, în octombrie 2015.

„Este foarte trist că cineva încearsă să târască această instanţă în politică”, a subliniat avocatul Ivan Pavlov.

Procesul a fost amânat cu trei săptămâni, iar Şarina va rămâne în arest la domiciliu, până la încheierea procedurilor.

Ea are dreptul să iasă o dată pe zi la plimbare, dar nu poate discuta cu jurnaliştii.

Dacă va fi găsită vinovată, bibliotecara riscă peste un deceniu după gratii.

Relaţiile dintre Moscova şi Kiev s-au deteriorat puternic după ce Rusia a anexat Crimeea, iar forţele proruse au preluat puterea în unele zone din estul Ucrainei, în 2014. 

Mai multe pentru tine:
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv