Decăderea lui Vladimir Potanin, cel mai bogat rus, cu o avere de peste 24,5 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Profimedia

Vladimir Potanin era, în trecut, membru al consiliului consultativ al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR) cu sediul în New York şi unul dintre membrii boardului Muzeului Guggenheim din Manhattan. Cu toate acestea, în prezent cele două instituţii au întrerupt relaţiile cu acesta în contextul războiului din Ucraina, scrie Bloomberg.

Potanin, cu o avere netă de 24,5 mi­liarde de dolari, este considerat arhitectul controversatului program credite pentru acţiuni care a dus la privatizarea companiilor de resurse naturale din Rusia după prăbuşirea Uniunii Sovietice, potrivit Mediafax.

În mare parte a ultimelor două decenii, instituţiile culturale americane din domeniul artelor, ONG-urilor şi educaţiei au fost dispuse să privească dincolo de modul în care miliardarii cu legături cu Rusia şi-au clădit averile. În cazul lui Potanin, acesta a fost văzut în public cu ani în urmă în compania lui Vladimir Putin.

Potanin, în vârstă de 61 de ani, reprezintă acum un exemplu al rapidităţii cu care astfel de instituţii din lumea occidentală îşi schimbă poziţia pe fondul unei campanii de presiuni asupra lui Putin în sensul încheierii războiului.

În timp ce elita Rusiei are mai multe căi de a-şi reface avuţiile, acesteia îi va fi probabil mai greu să-şi recâştige poziţiile în cadrul unor astfel de instituţii, conform sursei citate. 

Potanin, fost vicepremier pe energie şi economie în timpul mandatului lui Boris Elţîn, a condamnat reacţia Rusiei faţă de penalităţile internaţionale.

Acesta, împreună cu oligarhii Petr Aven şi Mihail Fridman, se numără printre miliardarii cu legături cu Rusia care au donat peste 300 milioane de dolari către sute dintre cele mai renumite instituţii non-profit din SUA. Cel puţin 100 milioane au mers către peste 100 de organizaţii din New York.

„Mulţi oligarhi au văzut o oportunitate de a-şi întări reputaţia cu acţiuni filantropice în Vest”, a spus Thomas Krens, director emeritus la Solomon R Guggenheim Foundation, care a adăugat că relaţiile sale cu Potanin datează de peste un deceniu. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani