Cum tratează marile companii occidentale din Rusia angajaţii gay

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marş al activiştilor pentru respectarea drepturilor comunităţii LBGT din Rusia. FOTO Peter Tatchell Foundation

Campania pentru Drepturile Omului, ONG american, a publicat recent studiul anual referitor la condiţiile de muncă ale minorităţii LGBT, ultimul raport analizând şi reprezentanţele din Rusia ale celor mai mari companii din lume. Rolul acestui demers este de a afla dacă giganţii economici aplică aceleaşi principii de egalitate în Rusia, aşa cum fac în ţările de provenienţă, însă rezultate au variat de la tăcere absolută până la cooperare deschisă.

Companiile vizate de ONG au fost evaluate în funcţie de criterii precum toleranţa faţă de discriminarea bazată pe orientarea sexuală, asigurarea pachetelor de asigurare socială pentru cuplurile de acelaşi sex, oganizarea seminariilor cui teme precum toleranţa şi diversitatea, dar şi donaţiile acordate organizaţiilor pentru susţinerea drepturilor comunităţii LGBT (comunitatea lesbiană, gay, bisexuală şi transsexuală).

Până acum, demersul ONG-ului s-a concentrat pe mediul de lucrul la sediile din Statele Unite ale Americii, însă investigaţia condusă de Alexandra Sheveleva, editor al cotidianului „The Moscow Times”, şi-a propus să afle dacă angajaţii reprezentanţelor din Rusia a 36 companii multinaţionale beneficiază de aceleaşi drepturi precum colegii lor din Statele Unite.

Strategie: evitarea răspunsurilor inconfortabile

Una dintre primele bariere a fost tăcerea marilor companii, unele departamente de relaţii publice nereuşind să răspundă întrebărilor mai multe săptămâni la rând. Reprezentanţele din Rusia ale General Motors, Volkswagen, Credit Suisse, Deloitte, Nokia, Johnson & Johnson nu au răspuns niciunul email, au refuzat să preia apelurile şi au ignorat orice mesaje postate pe paginile de Facebook ale companiilor, scrie Sheveleva.

Însă, atunci când a reuşit să treacă de zidul de tăcere, jurnalista a întâlnit printre directorii de comunicare reacţii contradictorii, de la amuzament la agresivitate. „Vorbiţi serios atunci când ne întrebaţi asta? Ştiţi că 88% dintre ruşi susţin această lege?”, a întrebat retoric un director executiv, referindu-se la legea care interzice „propaganda gay”, semnată de preşedintele Vladimir Putin în iunie.

Mai multe  companii au ales să nu ofere nicio declaraţie, printre acestea fiind Chrysler, Novartis, Xerox, Pfizer,  Citi Group, Mckinsey, ING, Ernst & Young, Master Card.

„Egalitate” cu excepţii

Următoarea categorie de companii a acordat atenţie întrebărilor puse de jurnalistă, a preluat mailurile, iar directorii au întors apelurile acesteia.

Reprezentanţii Ford au spus că firma aplică în Rusia standardele internaţionale de egalitate între oameni, însă pot oferi pachete de asigurare doar cuplurilor căsătorite legal. De exemplu, un cetăţean francez care lucrează în Rusia poate obţine asigurare de sănătate şi pentru partenerul său, întrucât Franţa a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, însă un angajat rus nu va putea beneficia de aceeaşi opţiune.  Răspunsuri asemănătoare au oferit şi Avon şi  HP.

Sony, Coca-Cola, PrinceWaterhouseCoopers, Hyatt au spus că reprezentanţele lor se supun legislaţiei fiecărei ţări, însă pachetele de asigurări de sănătate sunt aproape imposibil de oferit cuplurilor gay deoarece companiile de asigurări din Rusia solicită certificatele de căsătorie ale beneficiarilor.

Învingătorii

Ultima categorie, ce a învingătorilor, aşa cum scrie jurnalista, include companiile care au menţinut aceleaşi politici de egalitate atât în Rusia cât şi în SUA: printre acestea se numără Nike, Deutsche Bank, Dell, Boston Consulting Group, Disney şi Google.

Reprezentanţii din Rusia ai companiei Nike şi-au subliniat încă o dată „sprijinul faţă de comunitatea LGBT, inclusiv faţă de recunoaşterea căsătoriilor şi a uniunilor civile  între persoanele de acelaşi sex şi lipsa discriminării la locul de muncă”, însă nu au putut oferi detalii despre contractele angajaţilor lor, invocând motive de confidenţialitate. Cu toate acestea, reprezentanţii din Rusia au dat asigurări că „practicile companiei sunt aceleaşi pentru toţi angajaţii”.

Răspunsuri similare au oferit şi Google, Dell, Disney şi Deutsche Bank, cu menţiunea că implicarea grupului bancar german depăşeşte grija faţă de comunitatea LGBT, oferind sprijin şi mamelor care îngrijesc copii singure şi sportivilor. 

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța