Cum transformă Vladimir Putin mineralele rare într-o armă diplomatică

Dacă Europa va relua dialogul cu Vladimir Putin, Moscova ar putea transforma dependența Occidentului de pământurile rare chineze într-un instrument de presiune. Un nou centru de procesare în Siberia, în valoare de 9,2 miliarde de dolari, se află în centrul acestui plan.

În mai 2025, în timpul discuțiilor dintre Statele Unite și Ucraina privind un acord de tip „minerale contra ajutor”, Moscova a subliniat un fapt evident: rezervele de pământuri rare ale Rusiei sunt mult mai mari decât cele ale Ucrainei. Până în decembrie, elemente ale acestui argument au ajuns să fie reflectate și în planul de pace al președintelui american Donald Trump, care includea investiții majore ale SUA în sectoarele rusești ale pământurilor rare și energiei.

Pe fondul semnalelor venite din Europa privind o posibilă reluare a dialogului cu Rusia — premierul italian Giorgia Meloni s-a alăturat recent apelului președintelui francez Emmanuel Macron pentru redeschiderea canalelor diplomatice cu Vladimir Putin — Moscova vede o oportunitate de a-și exercita din nou influența.

În centrul acestei strategii se află proiectul Angara–Ienisei, un viitor centru de procesare din Siberia, evaluat la 9,2 miliarde de dolari. Proiectul este coordonat de Serghei Șoigu, secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei și fost ministru al apărării, considerat un apropiat al lui Putin. Prin acest proiect, Rusia speră să își crească cota din oferta globală de pământuri rare de la 1,3% în prezent la 10% până în 2030, scrie analistul Kirill Shamiev, pentru European Council.

Moscova interpretează apelurile europene la reluarea dialogului drept un semn că pragmatismul economic revine în prim-plan. Cererea tot mai mare a Europei pentru pământuri rare oferă Rusiei un instrument de presiune și riscă să testeze coeziunea Uniunii Europene.

Controlul Chinei

Oficialii ruși sunt conștienți de vulnerabilitatea strategică a Occidentului: dependența masivă de pământurile rare din China. Beijingul controlează aproximativ 60% din extracția globală și aproape 90% din rafinarea acestor materiale. Influența sa nu se limitează la producție, ci include și reglementarea și controlul informațional.

Noile regimuri de licențiere a exporturilor obligă companiile occidentale să dezvăluie liste de clienți, niveluri de stocuri și previziuni de producție. Astfel, autoritățile chineze știu exact ce fabrici s-ar închide după o săptămână fără aprovizionare și care firme nu au alternative viabile. În 2023, China a plasat 12 din cele 17 elemente de pământuri rare sub control la export, iar în noiembrie 2025 a suspendat temporar exportul a cinci dintre ele.

Între timp, importurile de pământuri rare ale UE au crescut de la aproximativ 11.000 de tone în 2019 la 18.000 de tone în 2022. Aproape toate industriile de vârf depind de aceste materiale: fiecare mașină electrică conține până la două kilograme de pământuri rare în magneți și catalizatori, iar turbinele eoliene, robotica, industria de precizie și sistemele moderne de apărare se bazează pe ele.

Dacă Beijingul ar restricționa exporturile, un ecosistem economic evaluat la mii de miliarde de dolari ar putea fi grav afectat. În 2024, odată cu introducerea licențelor chineze de export, importurile UE de pământuri rare au scăzut cu 29% într-un singur an.

Atunci când Europa nu cumpără din China, apelează deja la Rusia. Estonia, care găzduiește cea mai mare uzină de procesare a pământurilor rare din Europa — la Narva, chiar la granița cu Rusia — importă 88% din aceste materiale din Federația Rusă. Potrivit directorului unei alte uzine din țară, „dacă aprovizionarea Rusiei este întreruptă, Europa Occidentală nu va mai avea o industrie de apărare”.

Amplasarea fabricii la granița rusă simbolizează dilema Europei: proximitatea oferă avantaje logistice și economice, dar expune continentul la presiuni politice.

Alternativa siberiană

Importanța politică a proiectului Angara–Ienisei este subliniată de faptul că Serghei Șoigu îl coordonează, iar vicepremierul Denis Manturov, responsabil de politica industrială a Rusiei, prezidează consiliul de administrație.

Moscova mizează masiv pe acest proiect, oferind statut de zonă economică specială, facilități fiscale și sprijin pentru infrastructură. Cel puțin opt companii urmează să deschidă unități de procesare pentru materiale destinate bateriilor cu litiu, germaniu — un metal esențial pentru microelectronică, pe care Rusia nu îl produce în prezent — și pulberi de aluminiu utilizate în imprimarea 3D.

Infrastructura energetică și de transport ar urma să fie finalizată până la mijlocul anului 2026, iar primele companii ar putea deveni operaționale în 2028.

Numirea lui Șoigu reflectă și reziliența sa politică după plecarea dificilă de la Ministerul Apărării. De-a lungul anilor, el a promovat Siberia drept centrul dezvoltării rusești, fiind cunoscut inclusiv pentru excursiile de pescuit organizate pentru Vladimir Putin în taiga. Manturov, la rândul său, este principalul arhitect al politicii industriale a Kremlinului, inclusiv în sectorul militar.

Testul realității

Succesul proiectului Angara–Ienisei depinde nu doar de capacitatea Rusiei de a-l construi, ci și de disponibilitatea investitorilor străini de a se implica. Deși rezervele dovedite de pământuri rare ale Rusiei — aproximativ 28,7 milioane de tone — se numără printre cele mai mari din lume, țara nu dispune de cele mai avansate tehnologii de extracție și procesare.

Partenerii chinezi sunt reticenți în a le transfera, iar sancțiunile occidentale complică și mai mult situația.

În prezent, puține companii europene sunt dispuse să investească în Rusia fără garanții legale și financiare oferite de guvernele naționale. Moscova pare să mizeze pe faptul că dependența Europei de China, perspectivele economice slabe și relațiile tensionate cu administrația Trump vor împinge capitalele europene să ofere acest sprijin.

Unii lideri europeni ar putea fi tentați să prezinte acorduri economice cu Rusia drept o „soluție europeană” la războiul din Ucraina sau drept un scut împotriva presiunilor americane și a constrângerilor impuse de Beijing.

Pentru a rezista acestei tentații, liderii europeni vor avea nevoie de o strategie clară — inclusiv refuzul de a lega cooperarea economică de concesii privind Ucraina și respingerea ideii că relațiile comerciale cu Moscova reprezintă o scurtătură către autonomia strategică.

Dimensiunea proiectului Angara–Ienisei face ca, chiar și în cazul unor rezultate sub așteptări, acesta să satisfacă interesele unor ministere influente, ale companiilor de stat și ale elitelor industriale, contribuind astfel la stabilitatea regimului rus.