Cum se menţine în formă liderul de la Kremlin. Doctorul lui Putin: „E mult mai tânăr decât vârsta pe care o are”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înotul este unul dintre sporturile favorite ale preşedintelui Vladimir Putin. FOTO: Reuters

Activitatea sportivă şi preferinţa pentru mişcarea în aer liber ale preşedintelui rus Vladimir Putin îl fac să pară „mult mai tânăr decât vârsta pe care o are”, a spus doctorul personal al şefului de la Kremlin, într-un interviu publicat luni.

 „Este o persoană foarte sportivă. Nu oricine se apucă să joace hockey la o vârstă aşa matură. Înoată foarte mult. Pentru el, a înota este una dintre principalele metode prin care îşi redobândeşte sănătatea şi prin care face faţă situaţiilor stresante”, a declarat Serghei Mironov, doctorul preşedintelui Rusiei, într-un interviu pentru săptămânalul „Itogi”.

Vladimir Putin, care va împlini 61 de ani în octombrie, şi-a construit în timpul mandatului prezidenţial imaginea unui bărbat care iubeşte acţiunea. Preferinţele sale pentru sport şi activităţile în aer liber contrastează puternic cu stilul de viaţă al fostului conducător Boris Elţîn. Starea de sănătate tot mai proastă a primul preşedinte al Rusiei a fost mult timp un motiv de ruşine pentru conaţionalii lui, potrivit cotidianului „The Moscow Times”.

Mai mult, Mironov a spus jurnaliştilor că Putin petrece mai mult timp în aer decât mulţi alţi piloţi şi că preferă medicina naturistă în locul celei moderne. Şeful statului rus alegemai degrabă remedii tradiţionale cum ar fi ceaiurile cu miere, masajele şi sauna.

„Dintr-un anumit punct de vedere medical, Putin este mult mai tânăr decât vârsta pe cre o are”, a declarat Mironov. „Stilul lui de viaţă activ contribuie la capacitatea sa de lucru.”

În mod obişnuit, oficialii ruşi evită să discute în mod public detalii despre starea de sănătate a conducătorilor lor. Problemele lui Elţîn au fost ascunse de publicul larg, chiar şi atunci când se afla pe patul de moarte.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG