Cum anunță Kremlinul fuga lui Bashar al-Assad. „A demisionat din post în urma unor negocieri cu beligeranţii”

0
Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a ”demisionat din post” şi a părăsit Siria, în urma ofensivei fulgerătoare a unor grupări rebele conduse de către islamişti radicali, care a pus armata regimului în derută, anunţă duminică preşedinţia rusă, relatează AFP.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin FOTO: Profimedia

În urma unor negocieri între Bashar al-Assad cu un anumit număr de participanţi la conflictul armat de pe teritoriul Siriei, el a decis că demisioneze din postul prezidenţial şi să părăsească ţara, dând instrucţiuni să se procedeze la transferul puterii în mod paşnic”, declară presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie news.ro. 

O poziție asemănătoare a fost transmisă de ministerul de externe de la Moscova, care a vorbit tot de „negocieri” și „transfer pașnic al puterii”.

„Urmărim cu extremă îngrijorare evenimentele dramatice din Siria. Ca urmare a negocierilor care au avut loc între Bashar al-Assad și o serie de participanți la conflictul armat din RAS, acesta a decis să părăsească funcția prezidențială și a părăsit țara, dând instrucțiuni pentru transferul pașnic al puterii”, se arată într-un comunicat al ministerului de externe rus, care a mai precizat că Rusia nu a luat parte la „negocieri”.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul