Ce se ascunde în spatele „Formulei Anchorage”, promovată de Moscova drept cadru pentru un acord de pace
0În declarațiile oficiale ale Rusiei privind cea mai recentă rundă de negocieri de pace, la Abu Dhabi, o nouă sintagmă, „Formula Anchorage”, a căpătat un rol proeminent în poziția publică a Moscovei, relatează CNN.
„Chestiunea teritorială, care face parte din «Formula Anchorage», are, firește, o semnificație deosebită pentru partea rusă”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând: „Negociatorii noștri continuă să ne apere poziția”.
Într-un comentariu făcut cu două zile mai devreme, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a trimis la rândul său făcut la summitul bilateral din Alaska din august anul trecut, declarând că Moscova dorește un acord de pace „care să corespundă pe deplin acordurilor fundamentale la care au ajuns președinții Rusiei și SUA în timpul întâlnirii lor de la Anchorage”.
Totuși aceste formulări par să omită un aspect esențial: acel summit la care face referire Rusia atât de insistent nu a dus în fapt la niciun fel de „acorduri” concrete. Până acum această presupusă „Formulă Anchorage” nu a fost adusă în discuții decât de Rusia. Președintele Donald Trump a fost foarte clar, în timp ce stătea alături de Vladimir Putin, în urma discuțiile lor din august, în Alaska, că „nu există acord până nu există unul”.
De fapt, acel summit părea inițial să se fi întors împotriva Rusiei, Trump devenind din ce în ce mai frustrat de intransigența Moscovei. Doar câteva zile mai târziu, el a postat pe Truth Social ceea ce părea a fi un argument în favoarea atacării unor ținte din Rusia. „Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să câștigi un război fără a ataca țara unui invadator”, a scris el.
Ulterior, a ieșit la iveală că Trump a amplificat schimbul de informații cu Ucraina, pentru a o ajuta să lovească siturile energetice rusești. Apoi, la sfârșitul lunii octombrie, când planurile pentru un al doilea summit bilateral au fost abandonate, Casa Albă a impus sancțiuni celor mai mari giganți petrolieri ai Rusiei, Lukoil și Rosneft, un pas major față de care administrația Biden a fost reticentă.
Abia odată ce a ieșit la iveală un plan de pace în 28 de puncte, în noiembrie, un document ce conținea multe dintre cerințele maximaliste ale Moscovei, summitul a început să capete prim-plan. Pe măsură ce discuțiile dintre SUA și Ucraina, care vizau modificarea acestui plan, au căpătat un ritm accelerat, ministrul de externe Serghei Lavrov a ținut să avertizeze public că orice modificare a acordului va trebui să reflecte „spiritul și litera Tratatului de la Anchorage”.
Tactica înșelătoare a Moscovei
Prin referirea repetată la acest cadru inexistent, Rusia încearcă să „exploateze lipsa de claritate cu privire la rezultatul summitului americano-rus din Alaska din august 2025 pentru a susține că summitul ar fi avut drept rezultat o înțelegere și un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina și a prezenta simultan acordul într-un mod avantajos pentru Rusia – inclusiv prin ambiguizarea propriilor eforturi ale Rusiei de a împiedica procesul de pace”, au scris analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului, un think tank cu sediul la Washington, într-o actualizare, sâmbătă. Cu alte cuvinte, dacă Rusia reușește să convingă că s-ar fi ajuns la un soi de înțelegere în Alaska, acest lucru ar da impresia de deschidere și conferi credibilitate afirmației sale că Ucraina este cea care stă în calea păcii.
„Construiesc realitatea din mers, în stilul lui Orwell contând pe faptul că un consumator mediu de propagandă rusească de masă are o capacitate de atenție similară cu cea a unui guppy [pește mic]”, a scris reporterul de război ucrainean Illia Ponomarenko pe X
În urmă cu mai puțin de o lună, Moscova acuza Ucraina, fără dovezi, că a atacat una dintre reședințele lui Putin, într-un moment în care discuțiile dintre SUA și Ucraina păreau din nou să facă progrese. CIA a evaluat ulterior că acest atac nu a avut loc.
Un cadru fictiv
Când a fost întrebat vineri de un reporter dacă „Formula Anchorage” presupune controlul rusesc asupra întregului Donbas, răspunsul lui Peskov a fost revelator. „Nu vrem să aprofundăm public detaliile prevederilor discutate. Nu pot și nu voi discuta despre natura precisă a «Formulei Anchorage»; ar fi nepractic.”
Oficialii de la Casa Albă au părut să sugereze în weekend că poziția Rusiei în culise nu este atât de intransigentă precum cea publică. „De regulă, își exprimă cerințele maximaliste, apoi le permit în privat echipelor de negociere să lucreze cu flexibilitate”, a spus un oficial. Când a fost întrebată în mod specific ce înțelege Rusia prin „Formula Anchorage” și dacă aceasta există, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a răspuns la fel de revelator: „Va trebui să-i întrebați”.
Este greu de deslușit din comportamentul Moscovei dacă această „formulă” fictivă este produsul încrederii sau al disperării, notează CNN. După aproape patru ani de război la scară largă, forțele ruse au ocupat aproximativ 20% din teritoriul ucrainean (față de 7% înainte de 2022), potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, la un cost de aproape 1,5 milioane de soldați morți sau răniți, conform unei estimări recente a Ministerului Apărării din Marea Britanie. Săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a estimat că 30.000 de ruși au fost uciși în Ucraina numai în decembrie.
Ultimele săptămâni au pus probabil la încercare speranțele Kremlinului că își poate permite să tragă de timp astfel încât, în cele din urmă, fie atacurile rusești, fie presiunile din partea Casei Albe să forțeze capitularea Ucrainei. Acțiunile lui Trump din ianuarie au afectat grav interesele Moscovei - intensificarea represiunii asupra flotei din umbră, pierderea unui aliat cheie în America Latină odată cu capturarea liderului venezuelean Nicolas Maduro și, mai recent, posibilitatea unei blocade petroliere americane împotriva unui alt aliat, Cuba.
Între timp, negocierile continuă: echipa lui Trump a fost din nou la Moscova săptămâna trecută, un nou prilej de PR pentru Rusia.
Prin urmare, indiferent de motivația reală, efortul Rusiei de a le aminti oamenilor de tratamentul cu covor roșu pe care l-a primit Putin în Alaska dezvăluie cel puțin un lucru: implicarea SUA rămâne un instrument puternic de propagandă.