Scaunul lui Putin se clatină. Cererile extraordinare ale ultranaționaliștilor ruși după revolta lui Prigojin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, în timp ce moscoviții procesau știrile despre rebeliunea Wagner, un grup de ultranaționaliști s-a adunat și a împărtășit ceea ce echivalează cu o critică extraordinară în Rusia din timpul războiului. Părerea lor a fost clară: invazia Rusiei asupra Ucrainei eșuează, iar dacă președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu poate remedia asta și obține o victorie, atunci el trebuie să predea puterea, relatează Insider. 

Mercenari Wagner pe străzile din Rostov pe Don Foto Profimedia

„Întregul sistem actual este construit pe iresponsabilitatea elitelor”, a scris Igor Ghirkin la întâlnirea Clubului Patrioților Furioși planificată cu săptămâni înainte de rebeliunea armată a Grupului Wagner. „Dacă președintele nu este pregătit să-și asume responsabilitatea pentru război, trebuie să-și transfere legal puterile”.

Întâlnirea de aproape trei ore a bloggerilor militari la Moscova a fost transmisă pe Telegram, platforma pe care Kremlinul a permis o cultură liberă a reportajelor și comentariilor de război, încercând în același timp să o țină departe de undele radio controlate de stat. Acolo se pot aduna în siguranță, deocamdată, naționaliștii ruși și pot împărtăși criticile usturătoare la adresa generalilor, oligarhilor și, din ce în ce mai mult, a lui Putin însuși, în aparentă contradicție cu represiunea draconică împotriva criticilor de război, care atrage după sine pedepse cu închisoarea măsurate adesea în ani. 

Ghirkin, organizatorul Clubului Patrioților Furioși, nu este un prieten al lui Prigojin. Ghirkin - un fost agent de securitate al FSB, care poartă numele de război Strelkov ("trăgător") - a avertizat că Grupul Wagner ar putea fi o amenințare pentru Putin. La fel ca Prigojin, el nu s-a sfiit să-l critice uneori pe Putin, adesea din punctul de vedere a cât de bine ar putea fi condus războiul. Faptul că el poate face acest gen de comentariu și întâlnirea de la Moscova arată că regimul încă își permite - sau nu este capabil să îl oprească.

Chiar și în urma rebeliunii sale eșuate împotriva liderilor militari, Prigojin a profitat luni de numărul mare de urmăritori pe rețelele de socializare pentru a promova o versiune a "marșului său armat pentru dreptate" în dezacord cu versiunea lui Putin.

"Kremlinul riscă probabil ca rebeliunea armată a lui Prigojin să extindă fereastra criticilor anti-Kremlin acceptabile, în special dacă Kremlinul nu intenționează să riposteze în continuare împotriva lui Prigojin", au scris analiștii Institutul pentru Studii de Război în evaluarea sa de duminică. "Răspunsul atent și continuu al Kremlinului la rebeliunea armată va determina probabil alți naționaliști ruși să testeze reacțiile oficiale rusești la o retorică mai explicit critică".

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”