Ce arată analiza fragmentelor de drone Shahed lansate asupra Ucrainei despre colaborarea Iran-Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna trecută, în timp ce adunau resturile căzute în urma unui atac nocturn, vânătorii ucraineni de drone au descoperit o armă deosebită de toate celelalte, relatează AP.

Resturi drone Shahed după atacurile recente asupra Harkovului FOTO EPA-EFE

Aceasta era dotată cu o cameră avansată, o platformă de calcul bazată pe inteligență artificială și o conexiune radio, care permitea pilotarea de la distanță. Și mai avea ceva: o nouă tehnologie anti-bruiaj fabricată în Iran, potrivit unui expert ucrainean în drone.

Majoritatea dronelor de atac rusești sunt negre, or aceasta era albă, a explicat Serhii Beskrestnov, un expert în electronice cu porecla Flash. 

Totodată, nu avea marcaje sau etichete caracteristice dronelor fabricate în Rusia, ci autocolante specifice unui „sistem standard de etichetare iranian”, a spus el.

Experții consultați de AP spun că marcajele în limba engleză sunt în concordanță cu modul în care Iranul își marchează dronele. Ipoteza lor e că aceasta a fost vândută de Iran Rusiei pentru a fi testată în luptă.

Moscova a bombardat Ucraina aproape în fiecare noapte cu drone proiectate de Iran - reale sau momeli.

Impactul atacului asupra Iranului asupra capacității de a furniza drone Rusiei

Rusia își îmbunătățește tehnologia și tacticile în materie de drone, lovind Ucraina cu un succes din ce în ce mai mare. Însă Ministerul Apărării din Marea Britanie estimează că atacurile Israelului asupra Iranului „vor avea probabil un impact negativ asupra furnizării viitoare de echipament militar iranian către Rusia”, întrucât Teheranul a furnizat „cantități semnificative” de drone de atac către Moscova.

Deși a lansat atacuri ample asupra instalațiilor militare iraniene și SUA a bombardat siturile nucleare, impactul asupra industriei iraniene de drone nu este încă clar.

Dispozitivul anti-bruiaj din cea mai recentă dronă descoperită în Ucraina conținea o nouă tehnologie iraniană, a sugerat Beskrestnov. Alte componente ale dronelor rusești provin și din China și chiar din Occident.

Dar majoritatea acestor modele de drone sunt fabricate acum în Rusia.

Cum o mare parte din tehnologia necesară pentru fabricarea lor, inclusiv software-ul iranian și expertiza tehnică, a fost deja transferată în Rusia, impactul imediat asupra programului de drone al Moscovei ar putea fi limitat, au spus experții.

Cu toate acestea, dacă Israelul a atacat instalațiile care produc drone și componente — precum motoare și unități anti-bruiaj — care sunt livrate Rusiei, Moscova s-ar putea confrunta cu o penurie de aprovizionare, au sugerat experții.

Fabrică secretă de drone în Rusia

Moscova produce dronele Shahed — care înseamnă „martor” în limba farsi — pe baza unui model iranian, într-o fabrică înalt securizată din centrul Rusiei.

Fabrica Alabuga din regiunea Tatarstan a primit primele drone iraniene în 2022, după ce Rusia și Iranul au semnat un acord în valoare de 1,7 miliarde de dolari. Ulterior, fabrica și-a creat propriile linii de producție, fabricând mii de drone.

Îmbunătățirile identificate pe baza fragmentelor colectate din Ucraina sunt cele mai recente dintr-o serie de inovații care au început odată ce Rusia a achiziționat primele drone din din Iran, în 2022, potrivit documentelor scurse din Alabuga..

La începutul anului 2023, Iranul a expediat aproximativ 600 de drone dezasamblate pentru a fi reasamblate în Rusia, iar în 2024, designul a fost adaptat.

Specialiștii le-au adăugat camere și au implementat un plan: Operațiunea Țintă Falsă - prin care au fost create momeli pentru a copleși apărarea aeriană ucraineană.

Totidată, Alabuga a modificat varianta originală pentru a-i crește letalitatea. Rezultatul: o dronă termobarică ce aspiră tot oxigenul din calea sa - provocând efecte severe asupra corpului uman. Dimensiunea focosului a fost, de asemenea, actualizată.

Dronele cu propulsie jet și IA

În cel puțin un caz, Iranul a livrat o dronă Shahed cu propulsie jet pe care Rusia a „testat-o” în Ucraina, a declarat Fabian Hinz, expert în drone rusești și iraniene la Institutul Internațional pentru Studii Strategice din Londra.

Forțele aeriene ucrainene au găsit încă două exemplare de Shahed cu propulsie jet în luna mai, dar, din câte se pare, acestea nu au fost adoptate pe scară largă.

O explicație ar putea fi faptul că modelul iranian utilizează un motor jet foarte sofisticat, care alimentează și rachetele de croazieră iraniene, a spus Hinz. Asta face ca utilizarea pe timp de noapte în Ucraina să fie mult prea costisitoare, a spus el, chiar dacă motorul este înlocuit cu un model chinezesc mai ieftin.

În plus, componentele electronice ale dronei găsite recent în Ucraina sunt și foarte scumpe, a spus Beskrestnov, referindu-se la platforma sa de calcul AI, camera și conexiunea radio. Expertul sugerează că e posibil ca o astfel de dronă să fie folosită pentru a viza „infrastructura critică”, inclusiv turnurile de transmisie electrică.

Versiunile anterioare ale dronei Shahed nu aveau capacitatea de a lovi un obiect în mișcare sau de a-și schimba traiectoria de zbor.  De multe ori, acestea „zburau în cerc prin toată Ucraina înainte de a lovi în cele din urmă o țintă”, ceea ce le făcea mai ușor de doborât, a spus David Albright de la Institutul pentru Știință și Securitate Internațională din Washington.

Conexiunea radio permite unui operator să comunice cu drona de pe teritoriul Rusiei, poate introduce o nouă țintă și poate controla mai multe drone în același timp, au spus experții.

Shahed are similitudini cu dronele pe care Rusia le folosește deja pe linia frontului și este deosebit de rezistentă la bruiaj, a spus Beskrestnov.

Drona are opt antene, în loc de patru, ceea ce înseamnă că este mai dificil pentru Ucraina să o copleșească cu război electronic, a spus el.

Noua dronă are marcaje care sugerează că unitatea anti-bruiaj a fost fabricată în Iran în ultimul an și prezintă similitudini cu componentele iraniene găsite în modelele mai vechi de Shahed, a spus expertul.

Astfel de antene avansate, a spus Hinz, nu au mai fost văzute până acum pe dronele utilizate în Ucraina, în schimb au fost găsite pe rachetele iraniene destinate rebelilor Houthi din Yemen, susținuți de Iran.

Într-o declarație, Ministerul Apărării din Ucraina a declarat pentru AP că în ultimele patru luni a găsit drone cu între opt și 12 antene fabricate în China și Rusia.

În ciuda sancțiunilor, atât Rusia, cât și Iranul au continuat să găsească modalități de a procura tehnologie occidentală.

Platforma de calcul AI a dronei o poate ajuta să navigheze autonom în cazul în care comunicațiile sunt blocate. O tehnologie similară a fost utilizată de Ucraina pentru a ataca avioane aflate în adâncul teritoriului rus în timpul operațiunii Spiderweb, când a folosit drone pentru a viza bazele aeriene rusești care găzduiau bombardiere strategice cu capacitate nucleară.

Schimbarea tacticilor

Rusia își îmbunătățește tehnologia în același timp în care schimbă tactica de atac.

Moscova pilotează dronele Shahed la altitudini mari, unde sunt inaccesibile trăgătorilor ucraineni, precum și la altitudini mai mici pentru a evita detectarea radio.

De asemenea, efectuează atacuri masive în roiuri asupra orașelor, a declarat Ministerul Apărării din Ucraina.

Dronele pot fi trimise pentru a deschide calea rachetelor de croazieră sau pentru a epuiza apărarea aeriană ucraineană, lansând un șir de momeli urmate de una sau două rachete cu încărcătură explozivă.

Tactica pare să funcționeze.

AP a colectat date referitoare la atacurile cu drone rusești asupra Ucrainei, postate online de forțele aeriene ucrainene, pe o perioadă de aproape un an.

O analiză arată că Rusia și-a intensificat semnificativ atacurile după învestirea președintelui american Donald Trump în ianuarie. Iar loviturile rusești au crescut semnificativ din martie – cu puțin înainte de apariția rapoartelor potrivit cărora Rusia folosea drone Shahed cu dispozitive avansate de bruiaj.

În noiembrie 2024, doar aproximativ 6% dintre drone au lovit o țintă vizibilă, dar, până în iunie, procentul a ajuns la aproximativ 16%. În unele nopți, aproape 50% dintre drone au trecut de apărarea aeriană a Ucrainei.

Ministerul Apărării din Ucraina a explicat că eficacitatea dronelor Shahed se datorează probabil faptului că Rusia lansează un număr mult mai mare de drone, în paralel cu îmbunătățirea tehnologiei și a tacticilor.

Atacurile Israelului asupra Iranului vor afecta „cu siguranță” Rusia pe termen lung, a spus Albright.

Moscova, a spus el, „nu va mai putea obține la fel de multă asistență din partea Iranului ca până acum”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită