Caucaz-2020. Circa 80.000 de soldaţi se antrenează pentru război în sudul Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 80.000 de militari sunt angrenaţi începând de luni în exerciţiile strategice Caucaz-2020, organizate în sudul Rusiei, inclusiv la Marea Neagră, informează agenţia de presă TASS, care citează un anunţ al Ministerului rus al Apărării.

Peste 10 batalioane echipate cu sisteme antiaeriene S-300, S-400 şi tunuri antiaeriene Panţir-S vor asigura protecţia aeriană în cadrul exerciţiilor Caucaz-2020, anunţă Ministerul rus al Apărării, potrivit TASS, o agenţie de ştiri finanţată de statul rus.

Pe lângă aceste batalioane, exerciţiile mai implică unităţi şi structuri de suport logistic şi tehnic, formaţiuni de apărare antiaeriană, forţe maritime, printre care şi Flota rusă de la Marea Neagră, precum şi forţe ale Gărzii Naţionale Ruse şi ale Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

Acţiunile principale ale exerciţiilor au fost prevăzute să aibă loc în centre de antrenament din Districtul Militar Sud (Prudboi, Aşuluk, Kapustin Iar), precum şi pe aeroporturile militare Arzgir şi Kopansk.

„În cursul exerciţiilor Caucaz-2020, forţele armatei ruse vor acorda o atenţie deosebită luptei împotriva rachetelor de croazieră şi a dronelor, contramăsurilor radioelectronice împotriva unui inamic imaginar şi schimbării rapide a acţiunilor de luptă în medii diferite”, precizează Ministerul rus al Apărării.

Avioane de luptă Su-27 şi Su-30SM „vor trebui să simuleze interceptări ale unor ţinte aeriene, să execute operaţiuni de acoperire a avioanelor de atac, precum şi să efectueze atacuri asupra unor ţinte la sol”, se mai arată în comunicat.

Militari din Armenia, Belarus, China, Myanmar şi Pakistan participă de asemenea la exerciţiile Caucaz-2020, care se vor încheia pe 26 septembrie.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare