„Bancherul lui Putin“ depune plângere împotriva Rusiei de la care pretinde miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşediintele rus Vladimir Putin şi magnatul rus Serghei Pugacev

Serghei Pugacev, un magnat cunoscut odinioară ca "bancherul lui Putin" din cauza influenţei sale la Kremlin, a depus plângere împotriva Rusiei, căreia-i pretinde peste zece miliarde de dolari, după ce imperiul său comercial s-a prăbuşit din cauza căderii în dizgraţia lui Putin, relatează Reuters.

Avocaţii lui Pugacev au publicat luni o notificare de creanţe împotriva Rusiei, care este susceptibilă să fie audiată la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată lui Pugaciov, care a solicitat anonimatul.

Ei urmează să prezinte reclamaţia marţi, la Paris, potrivit acestei surse.

Guvernul rus - care caută să-l aresteze pe Pugacev, pe care îl acuză de deturnare de fonduri şi însuşire ilegală de active, acuzaţii pe care acesta le respinge - nu a putut fi contactat imediat.

Moscova luptă deja împotriva unei hotărâri a aceleiaşi Curţi, pronunţate în 2014, prin care este obligată să plătească 50 de miliarde de dolari pentru expropierea activelor Iukos, odinioară cel mai mare producător de petrol din Rusia, al lui Mihail Hodorkovski.

"Domnul Pugacev a aşteptat răbdător acest moment, pentru a depune această reclamaţie, a doua cea mai importantă după Iukos", a declarat sub protecţia anonimatului, o persoană apropiată de Pugacev.

"Vrea să se asigure că persoanele responsabile de preluarea ilegală a afacerilor sale, inclusiv cele de la Kremlin, sunt numite şi făcute de ruşine", a adăugat această sursă.

De când a părăsit Rusia, în 2011, Pugacev, în vârstă de 52 de ani, a acuzat aliaţi ai preşedintelui rus că i-au îngenunchiat imperiul, estimat la o valoare de mai multe miliarde de dolari, după care i-au luat o parte dintre cele mai bune active.

Pugacev a creat Mejprombank (Banca Industrială Internaţională) în 1992, la doar un an după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice. Aceasta a devenit una dintre cele mai mari bănci din Rusia, deţinând participaţii la şantierele navale "Nordic" şi "Baltic", acesta din urmă fiind constructorul cuirasatelor ţarului şi spărgătoarelor de gheaţă nucleare sovietice, dar şi la un uriaş depozit de cărbune din Siberia.

În pofida faptului că l-a ajutat pe Putin să ajungă la conducerea Rusiei în 1999, în ultimele zile ale preşedinţiei lui Boris Elţîn, Pugacev a căzut în dizgraţia unora dintre cei mai puternici ai lui Putin după criza financiară din 2008.

Autorităţile ruse îl acuză pe Pugacev, care a reprezentat odinioară Republica Tuva din Sberia în Camera superioară a Parlamentului, că şi-a însuşit peste 700 de milioane de dolari dintr-un credit destinat ajutorării Mejprombank în perioada crizei.

La solicitarea Rusiei, Interpolul a emis un mandat de arestare pe numele lui Pugacev.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”