Aventurile lui John Kerry la Moscova au făcut furori pe Twitter FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timpul vizitei la Moscova în scopul unor discuţii cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pe tema conflictului din Siria, secretarul de Stat american, John Kerry, şi-a făcut timp şi pentru o plimbare pe străzile din centrul Moscovei, de unde a cumpărat cadouri pentru Crăciun şi a stat de vorbă cu trecătorii, relatează sputniknews.com.

Însoţit de Victoria Nuland, secretarul adjunct de Stat american, care se ocupă de teme europene, dar şi de jurnalişti, John Kerry a luat, marţi, centrul Moscovei la pas, alegând să facă o oprire pe strada Arbat, una dintre cele mai vechi din Moscova, renumită pentru cafenele, magazine cu suvenire şi muzicanţi stradali.

Cum purtătorul de cuvânt al ambasadei americane la Moscova, Will Stevens, a publicat pe reţeaua de socializare Twitter o serie de fotografii făcute cu această ocazie, plimbarea lui Kerry prin capitala Federaţiei Ruse a devenit rapid un subiect de interes.

Vânzătorii, luaţi prin suprindere

Nefiind vorba despre o vizită anunţată, vânzătorii din zonă au fost luaţi prin surprindere. „Nimeni nu ne-a prevenit, totul a fost spontan. Deodată, o mare delegaţie condusă de John Kerry a intrat în magazinul nostru. El s-a uitat un pic la ce i-am arătat, apoi a ales o matrioşka (celebra păpuşă rusească, n. red.)“, a povestit un vânzător pentru sursa citată. În total, secretarul de Stat american a făcut în respectivul magazin cumpărături în valoare de 472 de dolari. 

Aşa cum era de aşteptat, la scurtă vreme, în jurul lui John Kerry s-au adunat foarte mulţi curioşi. Unii au dorit doar să-l salute, alţii au vrut să dea mâna cu el.

Un elev rus, dornic să vorbească în engleză cu secretarul de Stat american, i-a adresat acestuia o întrebare. „Ce doriţi să le uraţi elevilor ruşi?“, a întrebat băiatul, vizibil emoţionat.

Cum John Kerry nu a înţeles ce a fost întrebat, băiatul i-a spus că engleza pe care o vorbeşte „nu este perfectă“. Imediat, oficialul american a încercat să salveze situaţia. „Engleza ta este foarte bună, mult mai bună ca rusa mea“, i-a răspuns John Kerry copilului. 

Apoi, oficialul american şi-a dat seama care era esenţialul întrebării şi a afirmat că îşi doreşte ca cele două popoare - rus şi american - să fie bune prietene şi ca cele două ţări să convieţuiască în pace. 

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Salvator de vieți cu normă întreagă și sculptor cu har. „E ceva care te cheamă, asta simt eu”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile