Autorităţile ruse îl avertizează pe Navalnîi să revină imediat în ţară, în caz contrar riscând închisoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnii

Serviciul pentru penitenciare din Rusia l-a avertizat luni pe criticul Kremlinului Aleksei Navalnîi că, dacă nu va reveni din Germania pentru a se prezenta marţi dimineaţa la un birou din Moscova, va fi încarcerat dacă se va întoarce după acest termen, având în vedere că execută o pedeapsă de închisoare cu suspendare, transmite Reuters.


 Navalnîi, unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai preşedintelui Vladimir Putin, a fost transportat cu avionul în Germania, în luna august, după ce i s-a făcut rău într-un avion. Germania şi alte state occidentale afirmă că împotriva lui Navalnîi a avut loc o tentativă sde asasinat cu agentul noviciok.

Potrivit Rusiei, nu există dovezi că acesta a fost otrăvit, autorităţile negând implicarea în incident.

Serviciul Federal al Penitenciarelor l-a acuzat luni pe Navalnîi că încalcă termenii unei pedepse de închisoare cu suspendare, pe care încă o execută, în urma unei condamnări din 2014, şi de sustragerea de sub supravegherea autorităţii pentru verificarea infractorilor.

Citând un articol apărut în revista medicală britanică The Lancet referitor la tratamentul acestuia, autorităţile ruse afirmă că Navalnîi a fost externat dintr-un spital din Berlin pe 20 septembrie şi că toate simptomenele bolii sale au dispărut după 12 octombrie.

”În consecinţă, acest condamnat nu îşi respectă obligaţiile stabilite de instanţă şi se sustrage de sub supravegherea Inspectorului Penal”, a afirmat Serviciul Federal al Penitenciarelor.

Navalnîi execută o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, într-un caz de furt despre care afirmă că a fost motivat politic. Perioada de supraveghere expiră pe 30 decembrie.

Potrivit instituţiei, dacă Navalnîi nu se va prezenta, pedeapsa cu suspendare se va transforma îmn pedeapsă cu executare.

Serviciul Federal al Penitenciarelor nu a precizat un termen, dar Navalnîi a postat pe o reţea de socializare un screenshot al mesajului avocatului său, care afirmă că trebuie să se întoarcă şi să se prezinte la biroul din Moscova până marţi, ora 09:00.

Purtătorul său de cuvânt, Kira Yarmysh, a scris pe Twitter că este imposibil ca Navalnîi să se prezinte la timp şi că acesta este în convalescenţă după otrăvire, acuzând că serviciul penitenciarelor acţionează la ordinul Kremlinului.

 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”