Autorităţile judiciare de la Moscova au lansat o investigaţie care vizează „actele de genocid” contra comunităţilor rusofone din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile judiciare ruse au lansat o anchetă penală pentru „acte de genocid” comise împotriva comunităţilor rusofone din estul Ucrainei, potrivit Agence France Presse (AFP).

„Comitetul de anchetă a lansat o procedură penală pentru acte de genocid împotriva populaţiilor rusofone din republicile populare Lugansk şi Doneţk”, a afirmat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Vladimir Markin.

„Persoane rămase neidentificate din conducerea politică şi militară a Ucrainei, forţele armate ucrainene, Garda Naţională şi formaţiunea paramilitară Sectorul Dreapta au dat ordine pentru distrugerea totală a cetăţenilor rusofoni”, a adăugat reprezentantul Moscovei.

De partea cealaltă, preşedintele statului ucrainean a anunţat zilele trecute că Ucraina va depune oficial în 2020 o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Poroşenko a precizat că va prezenta în curând un program de reforme a căror implementare va permite Ucrainei „să depună în şase ani o cerere de aderare la Uniunea Europeană“.

Pe de altă parte, preşedintele  Poroşenko a respins pentru moment joi, ideea prezenţei unor contingente de menţinere a păcii pe teritoriul Ucrainei, aducând ca argument în acest sens exemplul Transnistriei şi al altor conflicte îngheţate.

„Nu va fi niciun fel de contingent de menţinere a păcii, întrucât experienţa folosirii unor trupe de menţinere a păcii în Transnistria şi în alte conflicte îngheţate a dus la situaţia în care statele pierd controlul asupra acestor teritorii. Nu va fi niciun fel de contingent de menţinere a păcii.“ a subliniat Poroşenko joi, în cadrul unei conferinţe de presă, citat de agenţia de presă ucrainene Unian.

Potrivit părţii ruse, bilanţul conflictului din estul Ucrainei este de cel puţin 2.500 de morţi, iar 500 de clădiri rezidenţiale au fost distruse.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie