Atentat terorist în Franţa. Teorii ale conspiraţiei în Turcia şi Rusia privind organizatorii şi scopurile atacurilor din Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După atentatul din Franţa de săptămâna trecută, au apărut teorii ale conspiraţiei în Turcia şi Rusia privind atentatele comise de trei jihadişti la Paris, mai mulţi oficiali afirmând că servicii de spionaj străine au organizat atacurile, pentru a pedepsi Franţa sau pentru a spori ura faţă de Islam, scrie Financial Times.

Melih Gokcek, primarul oraşului Ankara, a afirmat luni că "Mossadul (serviciul de informaţii israelian) este cu siguranţă responsabil de aceste incidente (...), sporeşte ura faţă de Islam". El a apreciat că atentatele au legătură cu demersurile Franţei în vederea recunoaşterii Palestinei. 

Ali Sahin, parlamentar turc şi purtător de cuvânt pe afaceri externe al partidului de guvernământ AKP, a prezentat opt motive pentru care suspectează că atacurile au fost organizate "astfel încât să fie acuzaţi musulmanii şi Islamul".

La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni într-o conferinţă de presă că "duplicitatea Occidentului este evidentă". "Ca musulmani nu am susţinut nici terorismul, nici masacrele: rasismul, discursul urii, islamofobia sunt în spatele acestor masacre (...). Vinovaţii sunt evidenţi: cetăţeni francezi au comis acest masacru, iar musulmanii au fost acuzaţi pentru el", a adăugat preşedintele turc, care s-a declarat uimit că serviciile franceze de informaţii nu i-au urmărit pe vinovaţi mai eficient.

În Rusia, comentatori pro-Kremlin au încercat să evidenţieze legături între atentatele din Franţa şi "uneltiri politice" din Statele Unite. Titrând "Au organizat americanii atacul terorist din Paris?", tabloidul Komsomolskaia Pravda a publicat o serie de interviuri pe site-ul său care prezentau diferite motive pentru care Washingtonul ar fi plănuit atentatele.

Într-un interviu, Aleksander Jilin, directorul Centrului din Moscova pentru Studierea problemelor aplicate, apreciază că atacul reprezintă pedeapsa americanilor împotriva preşedintelui francez Francois Hollande, pentru un interviu din 6 ianuarie în care a cerut Uniunii Europene să elimine sancţiunile impuse Rusiei. Washingtonul a folosit atacurile pentru a consolida interesele geopolitice ale SUA şi UE în Ucraina, a adăugat Jilin.

Alţii au repetat teorii ale conspiraţiei populare în Rusia, care acuză serviciile americane de informaţii pentru o serie de atentate teroriste, de la atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA, până la atacurile din Paris de săptămâna trecută.

"În ultimii zece ani, aşa-zisul terorism islamist este sub controlul uneia dintre principalele agenţii de informaţii din lume (...). Sunt sigur că nişte supervizori americani sunt responsabili de atacurile teroriste din Paris, sau cel puţin de islamiştii care le-au comis", a precizat la rândul său Aleksei Martinov, directorul Institutului Internaţional pentru State Noi.

Franţa a trăit 53 de ore de coşmar, de la atentatul comis miercuri, 6 ianuarie, la redacţia pariziană a publicaţiei Charlie Hebdo, până la luarea de ostatici sângeroasă de vineri, 9 ianuarie, dintr-un magazin evreiesc din Paris.

În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de trei jihadişti francezi, care au afirmat că s-au coordonat şi că fac parte din Al-Qaida sau din gruparea Stat Islamic. Cei trei atacatori au fost ucişi de forţele de ordine vineri seara.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei