Aproximativ 2,6 milioane de oameni au participat la demonstraţiile organizate de Ziua Muncii în întreaga Rusie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 2,6 milioane de persoane au participat luni după-amiază la demonstraţiile organizate de Ziua Internaţională a Muncii în marile oraşe din Rusia. De asemenea, 1,5 milioane de ruşi au venit doar la parada uriaşă din Moscova, transmite Russia Today.

Peste 56.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi pentru a menţine ordinea în principalele oraşe şi săli de concert unde au avut loc evenimente dedicate Zilei Muncii.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a mărşăluit alături de oameni spre Piaţa Roşie.

De asemenea, membrii sindicatelor şi a colectirvelor de muncă, veteranii, studenţii şi activiştii politici vor flutura baloane colorate, bannere şi drapele ale Rusiei.

Peste 6.500 de veterani de război şi din câmpul muncii au fost invitaţi să participe la cea mai importantă paradă, care a avut loc în apropierea Kremlinului.

   

”Cele mai importante cereri ale noastre sunt salarii mai bune şi o tranziţie către o dezvoltare economică bazată pe îmbunătăţirea puterii de cumpărare a populaţiei”, a declarat liderul Federaţiei Sindicatelor Independente din Rusia, Mihail Şmakov.

Sărbătoarea a început în oraşele din estul extrem, unde peste 508.000 de persoane au participat la evenimentele organizate de 1 mai în marile oraşe. Aproximativ 100.000 de persoane au demonstrat în localitatea Iakutsk, iar numărul participanţilor s-a ridicat la 41.000 în Habarovsk.

Alţi 10.000 de ruşi au mărşăluit pe străzile din localitatea Vladivostok, situată pe coasta mării Japoniei.

Mulţi uriaşe s-au adunat şi în regiunile din Siberia, Urali şi Volga.

Oraşul Kazan a sărbătorit cu melodii tradiţionale tătare, cu dansuri şi o uriaşă prăjitură Gubadîia.

Aproape 1.500 de persoane au primit o porţie din plăcinta tătară din Kazan.

În ciuda temperaturilor extrem de scăzute, aproximativ 1.500 de persoane au participat la evenimentele din Salekhard, o localitate situată dincolo de Cercul Polar.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”