Angela Merkel: Rusia riscă noi sancţiuni dacă armistiţiul din Ucraina va fi încălcat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană va impune noi sancţiuni Rusiei dacă vor exista încălcări grave ale armistiţiului "fragil" din estul Ucrainei, avertizează cancelarul Germaniei, Angela Merkel, citată de Reuters.

"Până acum am asistat la un armistiţiu fragil care trebuie stabilizat", a declarat Merkel la Bruxelles.

"Dar, dacă Acordul de la Minsk va fi încălcat în mod grav, liderii europeni şi Comisia Europeană sunt pregătiţi să impună noi sancţiuni", a subliniat Merkel.

Cancelarul Germaniei a făcut aceste declaraţii după întrevederea pe care a avut-o cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

Şansele ca armistiţiul din estul Ucrainei să fie respectat sunt din ce în ce mai reduse, Kievul acuzând miercuri insurgenţii proruşi că au reînceput să ocupe poziţii în zona de conflict, după o scurtă retragere a armamentului greu.

De asemenea, Victoria Nuland, asistent al secretarului de Stat pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, şi-a exprimat preocuparea privind reizbucnirea unor conflicte în estul Ucrainei.

"O echipă de specialişti americani se află în Europa pentru a discuta noi sancţiuni sectoriale împotriva Rusiei dacă armistiţiul din estul Ucrainei nu va fi respectat", afirmă Victoria Nuland, asistent al secretarului de Stat pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice.

"Echipa noastră specializată în sancţiuni se află în Europa", a declarat Victoria Nuland în Congresul Statelor Unite, exprimând preocupare privind reizbucnirea luptelor în regiunea Doneţk şi în zona oraşului Mariupol.

"Un alt convoi rus tocmai a traversat frontiera ucraineană", a spus Nuland, potrivit Reuters, în faţa membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor. Potrivit oficialului american, armistiţiul din estul Ucrainei, intrat în vigoare pe 15 februarie, a fost încălcat de cel puţin 100 de ori.

"Rusia se va confrunta cu noi sancţiuni dacă armistiţiul va fi încălcat sau dacă vor fi ocupate noi teritorii", a atras atenţia Victoria Nuland.

Congresmeni republicani şi democraţi au insistat ca Administraţia Barack Obama să trimită armament letal Ucrainei pentru a face faţă conflictului separatist. Victoria Nuland a dat asigurări că preşedintele Barack Obama încă analizează această ipoteză.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco