Aleksei Navalnîi propune UE o nouă strategie pentru sancţionarea regimului Putin: „Ţintiţi banii oligarhilor din cercul apropiat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, victima unei otrăviri cu un agent neurochimic din gama Noviciok, îi îndeamnă pe europeni să-i lovească în portofel pe oligarhii apropiaţi preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru a fi credibili, relatează AFP.

„A venit timpul să se dezvolte o nouă strategie (împotriva Moscovei, n. red.), în două părţi: ruşii, care trebuie să fie primiţi şi trataţi foarte călduros de către Uniunea Europeană, şi statul rus, care trebuie să fie tratat ca o bandă de infractori care a preluat temporar puterea”, a pledat el vineri, într-o videoconferinţă cu aleşi din cadrul Comisiei Afacerilor Externe din cadrul Parlamentului European (PE).

Aleksei Navalnîi recomandă o revizuire a sancţiunilor europene şi îndeamnă să se ia în vizor banii celor care-i sunt apropiaţi lui Putin.

„UE ar trebui să ţintească banii, oligarhii, nu doar foştii oligarhi, ci şi cei noi, membri ai cercului apropiat al lui Putin”, a îndemnat el.

„Atât timp cât iahturile lui (Alişer) Usmanov vor continua să ancoreze la Barcelona sau Monaco, nimeni în Rusia sau la Kremlin nu va lua sancţiunile europene în serios”, a subliniat el.

„Această abordare va fi foarte eficientă”, dă asigurări el.

„N-are niciun sens să sancţionezi colonei sau generali ori persoane care nu călătoresc prea mult şi care nu au prea multe bunuri sau conturi bancare în Europa”, subliniază opozantul rus.

Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, o otravă concepută în scopuri militare.

Preşedintele Rusiei a fost nevoit să accepte evacuarea sa în Germania, unde a fost salvat.

UE a sancţionat pentru prima oară în mod direct Kremlinul, impunând o interdicţie eliberării de vize şi o blocare a activelor unui număr de opt apropiaţi ai preşedintelui - între care omul de afaceri Evgheni Prigojin şi mai mulţi membri ai administraţiei prezidenţaile.

„Este rezonabil să se conchidă că otrăvirea lui Aleksei Navalnîi a fost posibilă numai cu consimţământul administraţiei prezidenţiale”, apreciau liderii UE după adoptarea acestor măsuri.

„Vreau să mă refac şi vreau să mă întorc în Rusia pentru a acţiona din interior. Nici măcar nu încerc să dezvolt mijloace pentru a încerca să acţionez din străinătate”, dă asigurări Navalnîi.

Opozantul rus cere UE să nu recunoască rezultatul viitoarelor alegeri legislative din Rusia, „dacă anumite persoane nu sunt autorizate să candideze”.

UE trebuie să transmită în mod clar acest lucru oficialilor ruşi „de la toate nivelurile”, insistă el.

„Pentru moment, acesta este un lucru mai important decât protestul faţă de trucarea alegerilor, pentru că frauda electorală este un element inevitabil în toate alegerile ruse”, deplânge el.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?