Aleksei Navalnîi afirmă că autorităţile ruse caută să-l întemniţeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opozantul rus Aleksei Navalnîi FOTO RIA Novosti

Aleksei Navalnîi, principalul opozant al actualei puteri de la Kremlin, a declarat marţi că Administraţia Penitenciarelor din Rusia s-a adresat unui tribunal pentru a cere încarcerarea lui pentru presupusa încălcare a termenilor unei sentinţe, relatează Reuters.

În decembrie, Administraţia Penitenciarelor din Rusia i-a ordonat lui Navalnîi să întoarcă din Germania în cel mai scurt timp şi să se prezinte la o secţie de poliţie de la Moscova precizând că, în caz contrar, el va fi întemniţat pe motivul de încălcare a termenilor sentinţei cu suspendare pe care o efectuează în prezent.

Navalnîi, cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce demască elita politică din jurul preşedintelui Vladimir Putin, s-a simţit rău pe 20 august în timp ce se întorcea cu o aeronavă de la Tomsk la Moscova. Opozantul a fost internat de urgenţă la Omsk, iar după alte două zile a fost transferat la Berlin, la solicitarea familiei sale, pentru a primi îngrijirile medicale adecvate.

În octombrie, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat otrăvirea lui Navalnîi cu un agent neurochimic de tip Noviciok, aşa cum s-a depistat în laboratoare din Germania, Franţa şi Suedia. Este vorba de o otravă dezvoltată de sovietici în scopuri militare şi moştenită de ruşi.

Agenţi din gama Noviciok au fost folosiţi în martie 2018 în Anglia şi în cazul otrăvirii fostului agent dublu Serghei Skripal.

Dacă indiciile în cazul Skripal arată implicarea GRU, direcţia de spionaj a Statului Major al armatei ruse, cele din cazul Navalnîi scot în evidenţă rolul FSB, fostul KGB.

În ciuda dovezilor, regimul Putin a susţinut mereu că nu a avut nimic de-a face cu cele două cazuri de otrăvire.

Aflat în conflict cu Putin, Navalnîi a fost împiedicat adesea să organizeze proteste sau să candideze pentru funcţii publice, inclusiv pentru cea de preşedinte. Opozantul rus a fost arestat şi condamnat în repetate rânduri, fiind declarat vinovat în special de fraude şi delapidări. Navalnîi afirmă însă că dosarele deschise împotriva sa sunt fabricate din raţiuni politice.

Opozantul dă asigurări că se va întoarce în Rusia odată ce se va însănătoşi complet şi va continua lupta politică împotriva lui Putin.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare