Administrația Trump ar trebui să facă „primul pas” pentru a „restabili dialogul” cu Rusia, spune Lavrov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia este dispusă să îmbunătățească relațiile cu viitoarea administrație a președintelui ales al SUA, Donald Trump, însă SUA ar trebui să fie cea care face primul pas pentru reluarea dialogului, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, relatează Kyiv Independent.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov nu crede într-un armistițiu FOTO EPA-EFE

„Dacă semnalele ce vin dinspre noua echipă de la Washington pentru a restabili dialogul pe care Washingtonul l-a întrerupt după lansarea operațiunii militare speciale sunt serioase, desigur, le vom răspunde”, a spus Lavrov reporterilor de la Moscova.

„Dar americanii sunt cei care au (întrerupt) dialogul, așa că ar trebui să facă primul pas”, a adăugat Lavrov.

Comentariile lui Lavrov vin înaintea învestirii lui Trump din ianuarie, care s-a angajat să scoată SUA  din războiul Rusiei și să negocieze rapid un acord de pace între părți.

Trump l-a nominalizat pe generalul în retragere Keith Kellogg drept trimisul său special pentru pace, însărcinat să conducă negocierile dintre Kiev și Moscova. Kellogg ar urma să viziteze Ucraina înainte de învestirea lui Trump.

Declarațiile lui Lavrov se adaugă  cele ale președintelui rus Vladimir Putin, care, pe 26 decembrie, a oferit declarații contradictorii cu privire la încheierea războiului în 2025, dând asigurări că Rusia își propune „să pună capăt conflictului” dar exprimându-și totodată dorința ca Rusia să „obțină succesul în prima linie.”

În urma comentariilor lui Putin, Lavrov a criticat perspectiva unei încetări a focului , adăugând că „un armistițiu este o cale spre nicăieri”.

„Avem nevoie de acorduri legale finale care să stabilească toate condițiile pentru asigurarea securității Federației Ruse și, bineînțeles, a intereselor legitime de securitate ale vecinilor noștri”, a adăugat Lavrov.

Ministrul rus a folosit în mod regulat fapte istorice distorsionate despre expansionismul NATO drept justificare pentru invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Putin și-a exprimat anterior disponibilitatea de a se angaja oricând într-un dialog cu președintele ales al SUA, Donald Trump, pentru a discuta încheierea războiului din Ucraina. Cu toate acestea, el a reiterat condițiile Moscovei pentru un acord de pace, inclusiv respingerea oricăror concesii teritoriale și o poziție fermă împotriva aderării Ucrainei la NATO.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani