Acoliții lui Putin simt miros de sânge
0Kremlinul pregătește o operațiune de discreditare publică a lui Evgheni Prigojin, dar nu se grăbește să o implementeze, deoarece „wagnerienii” sunt încă în linia frontului, relatează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în raportul de marți.
Analiștii, citând surse din guvernul rus, susțin că ultimele declarații tăioase ale liderului mercenarilor și informațiile despre legăturile lui Prigojin cu informațiile ucrainene (neconfirmate - n.red.) au agravat și mai mult relațiile deja dificile dintre părți.
Surse anonime de la Kremlin notează că este puțin probabil ca autoritățile ruse să-l amenințe pe Prigojin în timp ce trupele Wagner se află pe linia frontului. Prigojin comandă forțele mercenare din Donbas, iar înlăturarea sa ar perturba liniile rusești în Bahmut, un risc pe care Putin nu și-l asumă probabil.
Există două moduri distincte de a interpreta atcurile lui Prigojin. În primul rând, atacurile sale asupra Ministerului Apărării și Statului Major ar putea fi un complot de la Kremlin, pus la cale de Putin și coordonat cu serviciile de securitate pentru a-i umili pe Șoigu și Gherasimov, pentru a da vina pentru înfrângerea Rusiei pe prostia, incompetența sau trădarea lor și poate să se pregătească motivul demiterii lor, scrie Serghei Radcenko, profesor la Kissinger Center, în The Spectator.
Dar această explicație nu funcționează – este mult prea complicată. Un Putin puternic și asertiv nu ar avea nevoie de Prigojin pentru a arunca înfrângerile asupra lui Șoigu și Gherasimov. I-ar putea curăța cu ușurință (probabil în aplauzele mai multor comandanți mai mici).
Cel de-al doilea mod de a gândi la atacurile lui Prigojin este să le vedem ca pe un atac deliberat, chiar dacă încă formulat cu grijă, împotriva lui Putin. În această lectură, Prigojin – carismatic, ambițios nemărginit, fără scrupule și profund rău – simte sânge. Nu în Bahmut, ci în Kremlin. Pe măsură ce amploarea gafei lui Putin în Ucraina devine din ce în ce mai evidentă, Prigojin s-ar putea să se poziționeze pentru probabila cădere a lui Putin și eventuala (și probabil foarte urâtă) luptă de succesiune.
Aceasta este o explicație bună, deși probabil că supraestimează apetitul lui Prigojin pentru asumarea de riscuri. Și ce ar putea fi mai riscant decât să-l înfrunți pe șef? Putin este cunoscut ca fiind răzbunător și cu obrazul subțire: nu l-ar lăsa pe Prigojin să scape cu un afront atât de uimitor. În Rusia modernă, păcate mai puțin grave au fost pedepsite cu Noviciok sau cu o cădere accidentală de la fereastră.
De fapt, nu contează dacă declamațiile lui Prigojin fac parte dintr-o conspirație a Kremlinului pentru a ține în frâu armata sau dacă sunt pur și simplu o reflectare a propriilor frustrări și ambiții ale lui Prigojin. Ceea ce contează este imaginea pe care acesta o proiectează. Această imagine nu este favorabilă lui Putin. Este o imagine a haosului burghez, a slăbiciunii și a incapacității lui Putin de a reconcilia interesele concurente ale facțiunilor beligerante. Este o imagine a lui Putin în declin terminal.
Elitele știu că țarul e gol
Putin a ajuns la putere cu promisiunea de a consolida statul rus. La începutul mandatului său, el a tăiat fără milă oligarhii, impunând ceea ce el a numit o „verticală a puterii”. Acum, totuși, această verticală începe să se încordeze și să crape sub stres. Elitele știu că țarul e gol. Militarii se îndoiesc de înțelepciunea lui. Oamenii – masele proverbiale – privesc pasiv, nemaifiind siguri de nimic, obosiți de război și, în general, nedorind să se sacrifice pe altarul măreției stinse a lui Putin.
Această incertitudine este cea pe care Prigojin încearcă acum să o exploateze în scopurile sale sinistre. Pentru el, aceasta este o ocazie unică într-o generație de a sta la masa puterii: nu în junglele din Africa, nici în deșerturile din Orientul Mijlociu, ci chiar aici, acasă, în mijlocul întunericului tot mai adânc al Rusiei post-Putin, concluzionează Serghei Radcenko, profesor la Kissinger Center, în The Spectator.