Accidentul aviatic din Rusia: Compania flydubai exclude ipoteza unui act criminal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania aeriană low-cost flydubai a exclus sâmbătă ipoteza unui act criminal, după prăbuşirea unuia dintre avioanele sale în sudul Rusiei, accident aviatic soldat cu moartea a 62 de persoane, relatează AFP, preluată de lalibre.be.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Dubai, preşedintele companiei, Gaith al-Ghaith, a anunţat că o echipă de lucru formată din reprezentanţi ai Aviaţiei civile din EAU şi ai flydubai se va deplasa în Rusia pentru a participa la anchetă „în coordonare cu autorităţile ruse“.

El a exclus, răspunzând unei întrebări, ipoteza unui act criminal, solicitând să se aştepte rezultatele anchetei pentru a se determina cauzele tragediei. Potrivit lui, informaţiile care circulă între timp sunt „speculaţii“.

Un avion Boeing care venea dinspre Dubai s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţă pe aeroportul din Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, în condiţii de vizibilitate scăzută, provocând moartea a 62 de persoane - 55 de pasageri şi şapte membri ai echipajului.

Acesta este primul accident de acest gen în care este implicată compania flydubai după crearea sa în martie 2008, notează AFP.

Comandantul navei era cetăţean cipriot, iar copilotul era spaniol, fiecare având la activ aproape 6.000 de ore de zbor, a precizat Gaith al-Ghaith pentru a sublinia profesionalismul lor. Ceilalţi cinci membri ai echipajului erau din Spania, Rusia, Seychelles, Columbia şi Kîrgîstan, a mai spus el.

Potrivit lui Gaith al-Ghaith, ultima revizie tehnică a aparatului de zbor a fost făcută pe data de 21 ianuarie.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate