Zugravi de ocazie pentru a sta la cămin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abia admişi la facultate, bobocii şi-au pus salopete, s-au înarmat cu perii, mături şi căldări şi, alături de colegii mai mari, participă la reparaţia blocurilor de locuit pentru studenţi. În schimbul muncii voluntare tinerii sunt asiguraţi cu spaţii de cazare, fiind scutiţi de plata taxelor, care variază de la 70 la 200 de lei pe lună.

Murdari de var, cu măşti de protecţie şi cu perii în mâini, tinerii lucrează pentru a fi siguri că din toamnă odaia din cămin va arăta ca acasă. Pe Dumitru P., de 23 de ani, l-am găsit la căminul numărul 5 al Universităţii de Stat din Moldova.

Este masterand în anul 2, la Facultatea de Biologie şi Pedologie. Îmbrăcat în haine de lucru, cu o basma pe faţă, tânărul pregăteşte căminul pentru noul an de studii. „Anul trecut am făcut reparaţii în propria cameră. Dacă particip la pregătirea căminului pentru studenţii care vin, îmi voi păstra odaia şi nu voi plăti taxa anuală ce ajunge la 2.700 de lei", spune studentul, menţionând că lucrează şi la Academia de Ştiinţe.

VIAŢA DE STUDENT E ÎN CĂMIN
„Eu sunt din Edineţ şi îmi convine să lucrez vara, numai să nu plătesc taxa, pentru că nu-mi permit", susţine tânărul. Anastasia Gori, administratorul unui cămin al Universitatăţii Agrare de Stat din Moldova (UASM), spune că în schimbul unui loc asigurat, unii studenţi depun o cerere la universitate pentru a participa la reparaţia clădirii.

Sunt prinse în forfota reparaţiilor şi studentele Iuliana Izman şi Ina Balan de la UASM. Iuliana şi-a pregătit deja odaia. Ajutată de părinţi, şi-a adus un pat, draperii noi şi un covor, iar împreună cu alte colege de cameră a schimbat tapetul. „Am lucrat o săptămână şi ne-a costat cam 200 de lei de persoană. Este mult mai ieftin decât dacă aş fi stat la gazdă", explică tânăra, precizând că la cămin taxa anuală ajunge la peste 900 de lei.

De aceeaşi părere este şi Ina Balan, studentă în anul 3 la Economie. Tânăra spune că a stat la gazdă în primul an de studii, dar că nu-şi mai permite, viaţa în Capitală fiind foarte costisitoare. „Atunci plăteam 350 de lei doar pe întreţinere, iar chiria era 50 de euro. E comod să ai baia şi bucătăria ta, dar cred că în cămin este la fel de bine şi mai ieftin", spune tânăra, care şi-a amintit că i-a mai rămas să-şi aducă doar televizorul şi se poate muta în „noua casă".

Taxe de la 70 la 200 de lei

Cele 17 universităţi de stat din Moldova au în gestiune 91 de cămine studenţesti, numărul de locuri din aceste instituţii acoperind în jur de 70% din solicitări, potrivit datelor Guvernului. Ca şi în cazul studiilor, taxele pentru cazare în căminele studenţeşti variază în funcţie de instituţia de învăţământ, dar şi de calitatea serviciilor oferite.

Peste tot însă, prioritate au studenţii orfani, cei cu un singur părinte, invalizii şi cei proveniţi din familii social-vulnerabile. În medie, costul unui loc în cămin porneşte de la 70 de lei și ajunge până la 200 de lei lunar.

Garsoniera, opțiune de lux pentru studenți

Tinerii care nu au norocul să primească un loc în cămin, au o singură alternativă: să-şi caute garsoniere. Ziarele de anunţuri sunt pline de astfel de oferte, de la apartamente cu o odăiţă de câţiva metri pătraţi până la adevărate vile.

Cel mai ieftin este să stai în gazdă la o bătrânică sau la o familie. Deşi n-au mari pretenţii financiare, aceştia îşi impun din start regulile. „Caut o fată nefumătoare, gospodină, să nu umble nopţile pe drumuri şi să-mi mai ţină de urât din când în când", ne-a propus Elizaveta, o femeie trecută de prima tinereţe, care a recunoscut că nu vrea să facă avere, ci îşi caută mai degrabă pe cineva cu care să schimbe o vorbă.

În Chişinău, să închiriezi o odaie într-un apartament costă în jur de 500-700 de lei, în funcţie de zonă. Dacă ai noroc, poţi să stai în gazdă gratuit, cu câteva condiţii. „Să îmi spele cămăşile, să îmi gătească şi să aibă grijă să fie ordine în casă în timp ce eu sunt la serviciu", este „oferta" unui bărbat din Capitală.

De regulă, chiria unei garsoniere în Chişinău costă de la 100 la 200 de euro. Cu cât mai aproape de universităţi, cu atât mai scumpe. În clădirea din spatele Academiei de Studii Economice, o cameră costă 150 de euro. Pe strada Puşkin, din centrul Capitalei, lângă Universitatea de Stat, e un pic mai scump - 180 de euro.

OFERTE LA 450 DE EURO
La cealaltă extremă sunt apartamentele de lux, cu baie dublă şi terasă proprie, destinate pentru tinerii de bani gata. Astfel de „cămine" ajung să coste şi până la 450 de euro lunar.

„Locuinţa este mobilată complet, cu încălzire autonomă, cablu TV, Internet, calculator, televizor plasmă, maşină de spălat şi alte electrocasnice. Am vrea să-l dăm în chirie unui student salariat, care să nu ne amâne cu plata", ne-a anunţat proprietarul unui astfel de apartament de pe strada Valea Trandafirilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare