Zeci de copii sunt abandonați de gastarbeiteri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de micuți originari din Moldova ajung anual pe străzi în mila străinilor. Cei mai „norocoși“ sunt repatriați în Moldova. Procesul însă este unul anevoios fie din cauza duratei identificării lor, a costurilor sau a lipsei actelor în cazul picilor din regiunea transnistreană.

Derutați, speriați, cu traume psihologice sau fizice, în haine murdare şi încălțăminte tocită, dar mai ales lipsiți de dragostea părintească. Astfel arată zeci de copii repatriați anual din străinătate. Numai în 2011 au revenit în țară 26 de minori, care au fost abandonați peste hotare de părinţii lor. 17 dintre aceștia erau băieți şi nouă fete, iar majoritatea au fost aduşi din Federația Rusă. „Cei mai mulți copii repatriați sunt din regiunea transninstreană şi din raioanele Ștefan Vodă, Bălți, Leova și Nisporeni. În ultimii ani numărul picilor abandonați este în creștere, iar vârstele sunt diferite, de la câteva luni până la 18 ani. Sunt cazuri șocante care pot fi prevenite", avertizează Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familei.

Micuții au fost identificați, iar mai apoi trimiși în țară. Ajunși în Moldova, nouă copii au fost reintegrați în familiile rudelor, 14 au ajuns în centrele de plasament, iar alți trei au fost plasați în centrele maternale, împreună cu mamele lor. În străinătate însă au fost identificați alți 30 de micuți care așteaptă să fie aduși în țară. „20 dintre copii trebuie să vină din Rusia, șapte din Ucraina și câte unul din Serbia, România și Kosovo. Majoritatea minorilor ajung peste hotarele țării cu părinţii lor, care ulterior îi abandonează, îi exploatează prin muncă, îi obligă să cerșească sau îi transformă în vagabonzi", explică ministrul Muncii.

Psihologii spun că, deşi majoritatea reuşesc să se reintegreze acasă, mulţi dintre ei rămân cu traume pe viaţă. „Copii sunt pierduți, nu știu româna, nu au pe nimeni și vor să revină în mediul în care au fost. Un băiat, care a revenit în țară când avea numai cinci ani, a fost luat de bunică, a mers la școală, iar acum a absolvit și este foarte bine. Ulterior, în țară a revenit și mama lui, care acum vrea să-i recâștige încrederea", povesteşte Lilia Corceac, psihologul Centrului de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane şi potenţiale victime. Readucerea minorilor în țară poate dura de la o lună la jumătate de an, în funcție de dificultatea identificării lor. „Uneori nu avem nicio informație despre copilul căutat. Mulți se adresează direct la Poliție, iar micuţii ajung la centrele de triere", spune Valentina Buliga.


Repatrierea copiilor costă de la 6.000 la 10.000 de lei

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani