Zece drumuri din Chişinău intră în reparaţie capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Chişinău începe marea reparaţie a drumurilor în cadrul programului de reabilitare a străzilor, desfăşurat de Primăria Capitalei şi Compania „Genesis International" SRL. Aceasta a câştigat licitaţia organizată de autorităţile municipale în anul 2010.

Primul drum care a intrat în reparaţie este strada Tudor Strişcă (în perimetrul străzii Ungureanu şi Independenţei). Potrivit municicpalităţii, în cadrul aceluiaşi program, în următoarele trei luni, vor fi reparate bulevardele Ştefan cel Mare şi Grigore Vieru, strada Vadul lui Vodă, şoseaua Munceşti (în perimetrul bulevardului Decebal şi strada Grădina Botanică), strada Izmail (de la strada Varniţa până la Calea Moşilor). De asemenea, va fi renovat şi bulevardul Dacia (în perimetrul străzilor Valea Crucii şi Grădina Botanică), strada Burebista (de la Şoseaua Munceşti până la Sarmizegetusa) şi Vasile Lupu (în perimetrul străzii Coca şi Vasile Lupu).

Pentru reparaţia acestor străzi, Primăria Chişinău a contractat un credit în valoare de 162 milioane lei de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Împrumutul va fi acordat în rate, în funcţie de graficul de executare a lucrărilor, cu o dobândă de 4,2 la sută anual. Termenul de rambursare a creditului este de 12 luni, de la data procesării ratei respective.

Recent a început şi reparaţia străzii Columna din surse prevăzute în bugetul municipal.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort