Zaharova afirmă că Occidentul pregătește pentru Republica Moldova rolul unei „a doua Ucraine"

0
Publicat:

 Ţările occidentale pregătesc pentru Republica Moldova rolul unei a "doua Ucraine", a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Maria Zaharova, purtător de cuvânt MAE rus FOTO: Profimedia

"Occidentul încearcă prin toate mijloacele să transforme Moldova într-o bază militară NATO pentru o posibilă confruntare cu Rusia", a declarat Zaharova în cadrul conferinţei de prese săptămânale, comentând summitul Moldova-UE care a avut loc la începutul acestei luni.

Ea a spus că autorităţile moldovene ar dori "să desfiinţeze statutul de neutralitate al ţării".

"Din nou, totul se îndreaptă spre militarizarea acestei ţări în beneficiul NATO. În plus, ţara continuă să se apropie în mod activ de membrii NATO şi desfăşoară exerciţii comune cu personalul militar al Alianţei", a adăugat Zaharova, indicând că numai în 2024 au avut loc 30 de exerciţii între Republica Moldova şi NATO, scrie Agerpres.

Toate acestea, în opinia Moscovei, arată că Occidentul pregăteşte Republica Moldova pentru a deveni o "a doua Ucraină".

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a reluat de fapt acuzaţiile Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), care la începutul acestei săptămâni a acuzat Alianţa Nord-Atlantică că s-ar pregăti intens pentru a implica Republica Moldova într-un posibil conflict armat cu Rusia prin presupusa militarizare a ţării în contextul războiului în Ucraina, conform unui comunicat al serviciului de presă al SVR, postat pe pagina sa oficială svr.gov.ru.

"S-au pornit la turaţii maxime laboratoarele de inventat aberaţii. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova şi a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copii aruncând intenţionat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni, precum că eu aş vrea război sau aş încălca neutralitatea ţării", a reacţionat Maia Sandu pe reţelele sociale la comunicatul SVR.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a declarat la 4 iulie, la primul summit UE-Moldova, că viitorul R.Moldova "se află în UE". "Viitorul european al R.Moldova nu poate fi şi nu va fi ostatic al acţiunilor Rusiei", a afirmat şefa executivului comunitar.

În acelaşi timp, preşedintele pro-european al Republicii Moldovei, Maia Sandu, a declarat că aderarea la UE "nu este un vis irealizabil", deoarece moldovenii "îl construiesc în fiecare zi".

Summitul a avut loc cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile legislative cruciale din R. Moldova în care, conform sondajelor, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, proprezidenţial) are toate şansele să câştige, dar această victorie i-ar putea fi smulsă de opoziţia pro-rusă dacă formează o coaliţie.

La fel ca la referendumul pro-european din octombrie, când râspunsul "Da" pentru aderarea R.Moldova la UE a câştigat datorită votului diasporei, cheia victoriei va fi din nou diaspora moldoveană, care lucrează şi trăieşte în ţări precum Italia, Spania, Portugalia, România.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă