Voronin: Dacă Dodon nu are ce face la Preşedinţie, poate e mai bine să se ducă la pescuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, se împotriveşte ideii lansate de către Igor Dodon privind organizarea unui referendum pentru oferirea mai multor atribuţii şefului statului. Potrivit comunistului, Dodon a fost ales în funcţie „mai mult artificial” şi nu-i rămâne decât să solicite alte împuterniciri.

„Orice referendum trebuie bine pregătit. Mai mult, costă o sumedenie de bani, dar şi trebuie să se bazeze pe nişte principii foarte serioase, începând de la principii constituţionale, dacă într-adevăr atrage atenţia întregii societăţi, dar nu pe ambiţiile cuiva. În aşa condiţii se petrec referendumuri, când se vede că societatea e divizată în două părţi şi, pentru a le uni, se propune referendum. Dacă tu nu ai ce propune şi nu ai ce face acolo în Preşedinţie, pentru că nu ai nici majoritate în Parlament şi nici împuterniciri constituţionale, poate e mai bine să găseşti o undiţă şi să te duci să prinzi peşte, ori să taci aşa cum a tăcut domnul Timofti”, a declarat Vladimir Voronin într-un interviu pentru portalul tribuna.md  

Igor Dodon a prezentat pe 28 februarie un proiect de lege de modificare a Constituţiei. Şeful statului anunţa că doreşte ca Legea Supremă să prevadă posibilitatea de a dizolva Parlamentului în alte cinci cazuri, pe lângă cele două stipulate deja în Constituţie. Totodată, preşedintele a avertizat Parlamentul că, dacă până pe 24 martie acesta nu va susţine modificarea Constituţiei în plen, el va cere sprijinul poporului. Dodon a sugerat în mai multe situaţii că, în opinia sa, un preşedinte ales de către majoritatea alegătorilor ar fi mai legitim decât Parlamentul şi ar merita mai multe împuterniciri.