Voronin: Cu siguranţă văd viitorul Republicii Moldova unul european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Fostul şef al statului, liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, susţine că vede, cu siguranţă, viitorul Republicii Moldova unul european, în calitate de stat independent şi suveran, iar acest fapt nu înseamnă că Republica Moldova este împotriva altor state.

Într-un interviu pentru IPN, oferit cu ocazia celor 26 de ani de Independenţă, fostul preşedinte a declarat, de asemenea, că Republica Moldova a demonstrat că poate merge pe două căi concomitent: spre UE şi spre Uniunea Vamală.

„Noi am demonstrat faptul că poţi merge pe ambele căi, inclusiv partenerilor europeni, la cel mai înalt nivel. Au fost vizite oficiale şi întrevederi şi cu preşedintele Bush, şi cu Angela Merkel şi cu alţi lideri, pentru că şi ei au relaţii cu aceste ţări care intră în componenţa CSI. Şi m-a înţeles şi Vladimir Putin, pentru că eu i-am zis – dumneavoastră aveţi o Comisie specială Federaţia Rusă – UE, de ce noi nu putem fi în CSI cu dumneavoastră şi cu UE?”, a menţionat liderul PCRM.

În ceea ce ţine de Uniunea Eurasiatică, Vladimir Voronin spune că şi atunci, şi acum, ea este mai mult de formă. Şi în calitate de preşedinte a luat decizia şi a convins colegii că Republica Moldova trebuie să înceapă a colabora foarte serios cu Uniunea Europeană şi cu statele europene. „Piaţa noastră tradiţională de desfacere era în Rusia, dar să ne bazăm pe aceasta nu este serios deloc. Rusia are relaţii comerciale cu turcii, care o asigură cu legume, au şi vinuri bune, iar vinul nostru se regăseşte pe cel mai jos raft şi la cel mai ieftin preţ. Apoi au început diferite blocade, iar ca urmare au fost întreprinse acţiuni pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu UE”, a opinat liderul comunist.

Fostul preşedinte spune că primul Plan de acţiuni, care era prevăzut pentru o perioadă trei ani a fost semnat de guvernarea anterioară celei asigurate de PCRM, însă aceasta nu a realizat niciun punct. Potrivit lui, guvernarea comunistă a început implementarea punctelor stipulate în Plan şi a reuşit să le realizeze nu în trei ani, dar într-un an şi jumătate. S-a decis continuarea şi Republica Moldova a elaborat un alt Plan de acţiuni pentru cinci ani, care a fost realizat în termen de trei ani. „Condiţiile erau următoarele: dacă se reuşeşte realizarea acestuia, Moldova va beneficia de regim de comerţ asimetric. Totodată, a fost facilitată eliberarea vizelor pentru statele din comunitatea europeană, Moldova fiind primul dintre toate statele din fosta Uniune Sovietică. Ulterior, a urmat pregătirea Acordului de Asociere cu UE, care a fost semnat mai târziu de fostul prim-ministru Iurie Leancă

„Din cele peste 800 de pagini, în jur de 270 de pagini cuprind aspecte politice, iar restul aspecte economice. Actuala conducere de la Ministerul Economiei nu s-a pătruns deloc de conţinutul Acordului. Noi, PCRM, l-am tradus, l-am studiat şi apoi l-am invitat în Republica Moldova pe conducătorul grupului care a lucrat asupra acestui document din partea UE, Luc Devigne. După două zile de analiză, am scos 49 de puncte care nicidecum nu caracterizează Republica Moldova şi care nu pot fi implementate. Oficialul european a acceptat 42 de puncte din 49”, susţine Vladimir Voronin.

Potrivit fostului şef de stat, acest document a fost expediat la Guvern, însă în acest sens nu a existat o finalitate. În opinia sa, Acordul de Asociere este irealizabil, iar europenii au mers la semnare pentru a „le da peste nas” ruşilor, pentru că atunci s-a semnat şi cu Ucraina, şi cu Georgia”.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort