Voronin: Candu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu când a semnat documentele de creare a Asambleei parlamentare Moldova, Georgia şi Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Constantin Grigoriţă

Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, spune că prin semnarea documentului de creare a Asambleei parlamentare Moldova, Georgia şi Ucraina, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu. Declaraţiile au fost făcute la o conferinţă de presă, la care liderul PCRM a expus poziţia formaţiunii pe care o conduce referitor la evenimentele din ultima perioadă, transmite IPN.

Vladimir Voronin crede că Andrian Candu a compromis imaginea Republicii Moldova la nivel internaţional. Potrivit politicianului, o structură similară există din anii 1990, iar pe când era preşedintele Republicii Moldova, ţara a încetat să facă parte din ea, deoarece nu mai urmărea realizarea scopurilor stabilite, ci activa împotriva Federaţiei Ruse. Nici acum obiectivele anunţate (printre care: securitatea la frontieră, colaborarea cu NATO etc.) nu sunt altceva decât acţiuni împotriva Federaţiei Ruse, spune Vladimir Voronin.

Referitor la decizia Curţii Constituţionale care a declarat desuetă Legea privind funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, adoptată în 1989, Vladimir Voronin o consideră absurdă şi spune că urmăreşte interese politice.

În alt context, Vladimir Voronin a anunţat că a fost publicată cartea dedicată aniversării a 100-a de la Marea Revoluţie Socialistă din octombrie. Volumul prezintă o trecere în revistă a evenimentelor organizate de PCRM pe parcursul anului 2017, când a fost marcat centenarul revoluţiei.

„Pentru noi, comuniştii, a fost o aniversare importantă. Suntem un partid cu tradiţie istorică, creată de numeroase generaţii de revoluţionari”, a spus liderul PCRM.

Vladimir Voronin a respins, în altă ordine de idei, acuzaţiile fostului primar de Chişinău, Dorin Chirtoacă, care ar fi spus că Voronin este cel care a privatizat cinematograful Gaudeamus. Liderul PCRM este hotărât să-l acţioneze în judecată pe fostul edil pentru declaraţii false.

La fel, Vladimir Voronin a calificat ca fiind ilegală decizia Judecătoriei Chişinău, prin care a fost obligat să achite 30 de mii de lei despăgubiri morale şi să dezmintă public declaraţii făcute în aprilie 2007 la un post de televiziune, în care este vizată lidera Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco. Ultima l-a acţionat în judecată pentru calomnie. Liderul PCRM spune că avea imunitate la acea dată şi nu putea fi tras la răspundere.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%