Vor fi interzise simbolurile comuniste?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Caşu

Unul din subiectele reapărute pe agenda politică şi publică de la Chişinău săptămâna trecută a fost problema aprobării în Parlament a unor recomandări ale Comisiei pentru studierea comunismului, creată prin decret prezidenţial la 14 ianuarie 2010.

Reacţia PCRM nu a întârziat, mass-media controlată de acest partid fiind foarte alarmată în special de ideea interzicerii simbolurilor comuniste, secera şi ciocanul. Au fost intervievaţi câţiva jurnalişti ruşi pe post de „experţi internaţionali", printre care Vladimir Soloviov, cel ce a contribuit în campania din primăvara lui 2009 la şlefuirea imaginii lui Voronin.

Mihail Deleaghin a afirmat, la rândul său, că „cei care vor să interzică simbolurile comuniste, de regulă, simpatizează cu fascismul sau chiar aparţin acestui curent politic". Avem în aceste două cazuri „specialişti" de serviciu ai Kremlinului.

Este o problemă esenţială: dacă ar recunoaşte atrocităţile comise în fostul spaţiu sovietic, Rusia, ca stat succesor de drept al Uniunii Sovietice, nu ar mai putea pretinde la rolul de lider pe care şi-l arogă în spaţiul CSI.

În cadrul şedinţei Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică din 2 februarie 2011, nu numai liberalii - iniţiatori ai condamnării crimelor comunismului, dar şi - surpriză - democraţii, tradiţional refractari unor asemenea iniţiative- au votat pentru adoptarea unei hotărâri în acest sens.

Alinierea PD la iniţiativa PL este o noutate salutabilă. Prin adoptarea acestei poziţii tranşante faţă de cei cu care cochetau deschis până mai deunăzi, putem deduce că democraţii mizează pe întărirea identităţii lor politice în contrast cu comuniştii mai mult decât au făcut-o până acum.

Pe de altă parte, s-a spus că atitudinea PLDM-ul a fost una rezervată, dar nu cunoaştem în detaliu despre ce e vorba. Dacă e vorba de Legea Lustraţiei, unul din cele 5 puncte din proiect, reticenţa poate fi explicabilă.

Amintim că la 7 iunie 2010, în România, Curtea Constituţională a declarat drept neconstituţională legea respectivă. Unii au spus că e problema magistraţilor din CC, care ar fi ataşaţi PSD, dar se face referinţă şi la legislaţia europeană adoptată între timp, care e foarte sensibilă la respectarea drepturilor omului şi interzice discriminările colective la care au făcut trimitere, cu succes din păcate, foşti oficiali comunişti din România, dar şi din alte state post-comuniste.

În orice caz, după discuţii controversate în Comisia parlamentară, s-a adoptat decizia de a transmite proiectul de lege Biroului Parlamentului. Unii comentatori independenţi au declarat că gestul PL-PD-PLDM are caracter politic, vizând un partid care reprezintă 40 % din electorat.

Ocupaţia sovietică din 1940 şi apoi din 1944 a fost instaurată ca urmare a unei decizii politice, iar victimele regimului comunist sunt cei care au fost condamnaţi pe criterii politice - de apartenenţă la o pătură socială sau alta - adică pentru ceea ce erau, nu pentru ceea ce au făcut.

Din acest unghi de vedere, sigur că şi condamnarea acestui regim e o acţiune politică, dar una de justiţie faţă de victime şi urmaşii lor, nu de răzbunare. Asta ar pune baza unei concilieri bazate pe cunoaştere, unica care poate fi durabilă, nu cea care se sprijină pe amnezie.

Recomandările Comisiei pentru studierea comunismului ar trebui adoptate de urgenţă, într-o formulă de compromis, de către AIE 2. Unu, pentru că acest capitol de condamnare simbolică a comunismului să fie închis şi să existe o bază legală pentru introducerea unui curs de istorie al comunismului în şcoli şi să se ia măsurile conexe reabilitării complete a victimelor regimului comunist totalitar sovietic, inclusiv a celor ale psihiatriei politice.

Doi, ca să nu mai existe speculaţii că un partid sau altul foloseşte ca sperietoare acest subiect ori de câte ori e pus pe agendă. Trei, prin adoptarea setului de recomandări menţionate, se va impune o reformare a PCRM, pe care acest partid o respinge sistematic, în ciuda numeroaselor recomandări ale Consiliului Europei, Parlamentului European etc.

Patru, conform acestui proiect din parlament, PCRM va putea să-şi păstreze în denumirea sa termenul de „comuniştilor". Deci nu e vorba de interzicerea denumirii, cu atât mai mult a partidului. Este o necesitate de care are nevoie societatea moldoveană în drumul său spre Uniunea Europeană.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026