Vlad Batrîncea: Primul proiect al PSRM în noul Legislativ se va referi la imposibilitatea de „cumpărare” a deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

La una dintre primele şedinţe ale Parlamentului de legislatură nouă Partidul Socialiştilor va propune spre adoptare un proiect de lege care va prevedea că dacă un deputat părăseşte fracţiunea pe listele căreia a fost ales, acesta va fi privat de mandatul de parlamentar. Despre aceasta a anunţat deputatul socialist Vlad Batrîncea în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

„Pentru a pune capăt turismului politic şi procesului de cumpărare-vânzare a deputaţilor, noi avem două proiecte sistemice. Primul – la încercarea de a părăsi fracţiunea deputatul pierde mandatul. Al doilea - modificarea Constituţiei astfel ca Republica Moldova să devină stat prezidenţial”, spune Vlad Batrîncea.

În al doilea caz, oamenii aleg preşedintele care este şeful puterii executive, numeşte Guvernul. „Este clar cine conduce ţara, iar Parlamentul pur şi simplu adoptă legi, coduri, îmbunătăţeşte legislaţia şi atunci va dispărea însăşi natura acestei corupţii printre deputaţi pentru că nu vor numi Guvernul, nu vor influenţa procesele pentru care sunt acum cumpăraţi”, a menţionat parlamentarul.

Potrivit lui, schimbarea formei de guvernare este ceea ce îşi doresc oamenii. „Oamenii vor să vadă o putere clară, vor să înţeleagă faptul că dacă au votat pentru preşedinte, el şi conduce ţara”, a notat politicianul. Deputatul spune că este ferm convins că această modificare va fi susţinută de cetăţeni.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews