Vizita preşedintelui rus Dmitri Medvedev în Hong Kong a provocat un scandal fotbalistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lu Wai, contrabandistul junior

Jucătorul selecţionatei de juniori din Hong Kong Lu Wai este acuzat că ar fi încercat să-şi corupă doi colegi de echipă, pentru ca aceştia să piardă meciul amical cu reprezentativa Rusiei, alcătuită din fotbalişti născuţi în 1994.

În vârstă de 20 de ani, Lu Wai ar fi propus la doi coechipieri de ai săi - portarului şi unui apărător - câteva zeci de mii de euro pentru o înfrângere premeditată. Cei doi însă au refuzat şi au anunţat poliţia despre oferta primită.

Fotbalistul din Hong Kong a fost arestat şi şi-a recunoscut vina în faţa anchetatorilor. Potrivit South China Morning Post, sentinţa judecătorilor în cazul Lu Wai va fi anunţată la 30 decembrie.

Amicalul dintre cele două formaţii a fost prilejuit de vizita preşedintelui de la Moscova, Dmitri Medvedev, în Hong Kong și s-a încheiat cu scorul 2-1 în favoarea ruşilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?