VIDEO Un învăţător din Ungheni a fost arestat pentru că a agresat sexual mai mulţi copii din şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un învăţător din cadrul unei instituţii de învăţământ din Ungheni a fost arestat marţi, 9 august, pentru 30 de zile. Acesta este suspectat de acţiuni perverse faţă de copii.

În urma unei informaţii parvenite la Inspectoratului Naţional de Investigaţie, precum că un învăţător de clase primare, în cadrul lecţiilor, întreprindea acţiuni perverse cu elevii, oamenii legii au decis să instaleze în perioada lunilor mai-iunie 2016, camere de supraveghere.

Imaginile video demonstrează că învăţătorul, în cadrul orelor, a întreprins acţiuni perverse cel puţin faţă de doi băieţi de opt ani, exprimate prin atingeri indecente, precum şi alte acţiuni cu caracter sexual.

Mai mult ca atât, învăţătorul a întreţinut în incinta clasei de învăţămînt al liceului de mai multe ori, în afară orelor de predare, raporturi homosexuale şi alte raporturi în forme perverse cu mai mulţi bărbaţi, inclusiv şi un fost profesor al acestei instituţii de învăţămînt.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal, iar în cazul dacă persoana va fi găsită vinovată, riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 7 ani, informează igp.gov.md.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie