VIDEO Traseul Bălţi-Chişinău, blocat de către şoferii de TIR-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traseul naţional R-6 Bălţi-Chişinău, în apropiere de Sângerei, a fost blocat de către şoferii de TIR-uri, circulaţia rutieră pe acest sector de drum fiind sistată la ora difuzării ştirii. Potrivit poliţiei, protestul şoferilor este legat de „refuzul privind eliberarea autorizaţiilor pentru exportul mărfurilor”.

Solicitată de IPN, Ina Moscaliuc, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Sângerei, a spus că, de dimineaţă, autovehiculele de mare tonaj au stat parcate pe acostament, iar în jurul orei 13.00, protestatarii, în număr de aproape o sută de persoane, au blocat traseul. Deşi protestatarii au fost avertizaţi despre sancţiunile pe care le riscă pentru blocarea drumul, aceştia nu au renunţat la intenţie.

Ina Moscaliuc mai informează că şoferii de TIR-uri intenţionează să protesteze, cu blocarea circulaţiei, şi la noapte, până Ministerul Economiei şi Infrastructurii va veni cu un răspuns la revendicările înaintate.

Transportatorii se plâng că nu pot efectua curse pentru că nu au autorizaţii de export, care sunt eliberate în număr limitat. 

MEI precizează într-un comunicat de presă că Agenţia Naţională de Transport Auto eliberează autorizaţiile în strictă conformitate cu prevederile Codului Transporturilor Rutiere. Procedura se face la Ghişeul ANTA, în mod electronic.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent