VIDEO Şase moldoveni, reţinuţi pentru fabricarea bancnotelor false în proporţii deosebit de mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

oamenii legii au anihilat activitatea a două grupări criminale specializate în fabricarea şi punerea în circulaţie a bancnotelor false în proporţii deosebit de mari. Membrii acestor grupări sunt originari din Republica Moldova. Ei urmau să aducă în ţară 70.000 de dolari şi 215.000 euro.

Activitatea ilicită a acestora a fost documentată pe parcursul anului 2017, în rezultatul căreia oamenii legii au constatat că bancnotele false erau introduse în ţară din Uniunea Europeană, pe care urmau să-i realizeze la echivalentul de 30 - 35%, din valoarea nominală a bancnotelor.

Astfel, în rezultatul măsurilor speciale de investigaţie, în cadrul cărora au fost realizate mai multe achiziţii de control, au fost reţinute şase persoane cu vârste cuprinse între 20 şi respectiv 50 de ani, domiciliaţi în Chişinău cât şi în diferite raioane ale republicii, dintre care patru au fost plasaţi în arest preventiv.   

Unul din liderii grupării, în vârstă de 46 de ani, anterior a mai fost cercetat penal pentru infracţiuni de furt, jaf, tâlhărie şi contrabandă.

În rezultatul percheziţiilor efectuate în timpul reţinerii, cât şi la domiciliile suspecţilor, au fost depistate şi ridicate mijloace băneşti în sumă de 8.000 de dolari SUA şi 5.000 de euro falşi. De asemenea, au fost ridicate şi deferite tipuri de muniţii pentru armament şi tehnică specială pentru obţinerea informaţiei pe ascuns, fiind pornite încă două cauze penale.

Bancnotele false erau de o calitate înaltă, posedând imitarea filigranului şi alte semne de protecţie, fapt care permitea punerea acestora în circulaţie în special pentru acceptarea lor în bancomate.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza indicilor prevăzuţi de art. 236 alin.2 Cod Penal al RM. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de „Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false”, aceştia riscă închisoare de la 7 până  la 15 ani.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului