VIDEO „Rusia, trezeşte-te!”. A 15-a zi de proteste în Khabarovsk. Mii de oameni au ieşit în stradă pentru a cere eliberarea guvernatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SURSA FOTO Igor Volkov / AP / Scanpix / LETA

A 15-a zi de proteste în estul Federaţiei Ruse, în oraşul Khabarovsk. Mii de oamenii au ieşit în stradă pentru a cere eliberarea fostului guvernator Sergei Furgal, despre care protestatarii spun că a fost arestat în urma unei comenzi politice. Între timp, Vladimir Putin a numit în funcţia de guvernator un alt funcţionar, care însă nu este originar din regiune, fapt ce a înfuriat şi mai mult cetăţenii, cerându-i acestuia să plece.

Manifestanţii solicită ca procesul de judecată în cazul lui Furgal să se desfăşoare cu uşile deschise, dar şi să fie transferat în Khabarovsk. Aceştia se simt sfidaţi că autorităţile nu le oferă probe ce ar sta la baza arestării lui Furgal, dar şi pentru că Vladimir Putin a numit în funcţie un nou guvernator, Mihail Dikteareov, care nu are nimic în comun cu regiunea şi cu problemele oamenilor.

Menifestanţii au scandat: „Putin, demisia”, „Regele să plece”, „Atât timp cât suntem uniţi, suntem de neînvins”, „Rusia, trezeşte-te”, „Noi suntem puterea”, „Libertate” etc. Protestul a durat circa patru ore, iar forţele de ordine nu au obstrucţionat manifestaţia.

Presa rusă scrie că manifestanţia de sâmbătă, 25 iulie, a adunat un număr record de protestatari. Autorităţile locale spun că ar fi vorba de 6.500 de persoane, însă alte surse susţin că pe străzile din centrul oraşului Khabarovsk s-au strâns între 15.000 şi 20.000 de manifestanţi, pe când alte surse dau cifra de circa 50.000 de protestatari.

Sergei Furgal, o figură populară în estul îndepărtat al Rusiei, face parte din partidul ultranaţionalist Partidul Democrat Liberal, considerat loial Kremlinului, dar în urmă cu doi ani a câştigat alegerile în defavoarea candidatului partidului lui Putin Rusia Unită.

Victoria sa a fost văzută ca o lovitură dată partidului lui Putin subminându-i controlul la nivel regional.

Furgal a câştigat detaşat şi în mandatul său a redus numărul funcţionarilor publici şi a scos la vânzare iahtul guvernatorului. 

Guvernatorul a fost arestat pe 9 iulie pentru orchestrarea, între 2004 şi 2005, a două crime şi a unei tentative de asasinat care au vizat oameni de afaceri. Procesul său va începe în două luni. Dacă e găsit vinovat, poate primi închisoare pe viaţă. 

Arestarea sa vine în contextul îngrijorărilor privind reducerea la tăcere a opoziţiei după votul pozitiv privind reforma constituţionale care-i permite lui Putin să rămână preşedinte pe viaţă. 

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă