VIDEO Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului, subiect amintit de Streleţ la ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Streleţ, la tribuna ONU FOTO gov.md

Republica Moldova îşi menţine poziţia privind necesitatea retragerii forţelor militare şi a muniţiilor ruseşti de pe teritoriul ţării, în conformitate cu angajamentele internaţionale şi prevederile constituţionale. În discursul rostit de la tribuna ONU, premierul Valeriu Streleţ a vorbit despre soluţionarea conflictului transnistrean prin identificarea unui statut special, cu respectarea integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova.

Securitatea internaţională şi cea regională a fost una din temele la care s-a referit Steleţ. În mod special, acesta a subliniat faptul că sistemul de securitate şi cooperare în Europa s-a deteriorat odată cu anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă şi izbucnirea conflictului armat în estul Ucrainei. „Republica Moldova susţine soluţionarea paşnică a conflictului în Donbass în conformitate cu acordul încheiat la Minsk şi respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Suntem solidari cu poporul ucrainean în aceste momente dificile”, a declarat Valeriu Streleţ.

În adresarea sa, premierul a mai vorbit şi despre importanţa respectării drepturilor omului, în condiţiile în care acest principiu este încălcat în multe părţi ale lumii. Republica Moldova cooperează activ în cadrul procesului de Evaluare Periodică Internaţională, implementând Planul Naţional de Acţiuni în domeniul drepturilor omului. 

Referindu-se la Agenda de dezvoltare durabilă post-2015, Valeriu Streleţ a declarat că Republica Moldova susţine iniţiativele Naţiunilor Unite şi ale statelor membre în domeniul schimbărilor climatice, precizând că ţara noastră planifică sporirea ratei energiei regenerabile cu 20% până în 2020.

Urmăriţi mai jos imagini video cu discursul lui Valeriu Steleţ. Precizăm că acesta a ţinut o alocuţiune din numele Republicii Moldova de la tribuna principală a ONU, în cadrul Segmentului Înalt al sesiunii aniversare a 70-a a Adunării Generale, la care liderii statelor membre au discutat despre rolul ONU în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, promovarea dezvoltării durabile şi respectării drepturilor omului, dar şi adoptarea în cadrul sesiunii a Agendei de Dezvoltare post-2015.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări