VIDEO Moldova cere la ONU retragerea trupelor ruse din Transnistria. Discursul premierului Pavel Filip

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md

Prim-ministrul Pavel Filip a făcut apel la delegaţii statelor participante la cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale ONU să susţină solicitarea Republicii Moldova de a introduce pe agenda sesiunii un punct ce vizează retragerea forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

În discursul său premierul a declarat că staţionarea ilegală a trupelor militare pe teritoriul Republicii Moldova amplifică conflictul transnistrean. Pavel Filip a subliniat că între locuitorii celor două maluri ale Nistrului nu există antagonisme religioase sau etnice, iar populaţia poate convieţui în pace într-un stat reintegrat.

Potrivit lui Pavel Filip, în pofida eforturilor depuse în ultimii 25 de ani, cu implicarea actorilor internaţionali, nu s-a reuşit reglementarea acestui conflict politic. 

„Pentru noi este extrem de important ca această soluţie să fie bazată pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prin oferirea unui statut special regiunii transnistrene, aşa cum este stipulat în documentele OSCE”, a declarat premierul moldovean, subliniind că actual format de menţinere a păcii cu participarea contingentului militar rus trebuie să fie transformat într-o misiune civilă cu mandat internaţional.

Contrar aşteptărilor, Rusia nu şi-a retras armata conform angajamentelor sale din 1992. Exerciţiile militare efectuate în regiune de trupele ruse cu participarea forţelor militare sunt o provocare de securitate la adresa Republicii Moldova şi sunt în contradicţie cu obligaţiunile de a respecta principiul neutralităţii Republicii Moldova, a mai spus premierul Pavel Filip.

Potrivit rapoartelor OSCE, în regiunea transnistreană, în depozitele grupului operativ de trupe ruse, se află mai mult de 21 de mii de tone de armament, iar Guvernul Republicii Moldova nu supraveghează şi nu controlează aceste arme din lipsa accesului. Astfel, este imposibilă testarea tehnicii, inclusiv a celei învechite, nu poate fi monitorizat transferul de arme şi muniţii pe teritoriul regiunii şi în afara sa. În această situaţie, Moldova nu poate să-şi respecte angajamentele asumate în mai multe acorduri ce ţin de controlul armelor.

„Reiterăm cu fermitate cererea de retragere completă şi necondiţionată a aşa-zisului Grup Operativ de Trupe Ruse, succesor al fostei Armate a 14-a sovietice, care staţionează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”, a cerut premierul moldovean.

De asemenea, în alocuţiunea sa, Pavel Filip,  a vorbit despre procesul de reforme lansat de autorităţile de la Chişinău şi a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a susţine plenar eforturile ONU îndreptate spre depăşirea ameninţărilor actuale la securitatea internaţională.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple