VIDEO Interviurile din detenţie oferite de Filat şi Platon, motiv de laudă pentru ministra Justiţiei la prezentarea raportului de activitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minsitra Justiţiei, Olesea Stamate, consideră că este o realizare a Ministerului Justiţiei faptul că deţinuţii Veaceslav Platon şi Vlad Filat au putut oferi interviuri de după gratii pentru unele televiziuni. În cadrul prezentării raportului de activitate a Ministerului Justiţiei pentru perioada de 100 de zile, Olesea Stamate a accentuat că „pentru prima dată după mulţi ani, televiziunile au putut lua interviuri de la deţinuţi”.

„Pe segmentul asigurării drepturilor persoanelor aflate în detenţie, a fost eliberat din funcţie fostul şef al Penitenciarului nr.13, unul dintre cele mai problematice penitenciare de altfel. Iar urmare a acestui fapt, deţinuţii şi-au recăpătat dreptul legal de a fi vizitaţi de familie, de a avea convorbiri cu avocaţii, aşa cum prevede legea. Pentru prima dată după mulţi ani, televiziunile au putut lua interviuri de la deţinuţi. În măsura posibilităţilor au fost verificate şi îmbunătăţite condiţiile de detenţie în penitenciare”, a declarat Olesea Stamate într-o conferinţă de presă în contexul a 100 de zile de mandat a Guvernului Sandu.

Amintim că Vlad Filat a acordat recent un interviu pentru ProTV Chişinău şi altul pentru TV8, ambele realizate în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău. Veaceslav Platon a oferit un interviu doar pentru TV8, la fel realizat în Penitenciarul nr.13.

Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi corupere pasivă, pornind de la un autodenunţ al lui Ilan Şor, în care acesta a declarat că i-a oferit, pe timpul când Vlad Filat era premier, bani şi cadouri în sumă de 250 de milioane de dolari în schimbul unor servicii guvernamentale, banic are ar fi provenit de la Banca de Economii. Vlad Filat pledează nevinovat.

Veaceslav Platon a fost reţinut în iulie 2016, fiind cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 de milioane de lei. Omul de afaceri a fost condamnat la 30 ani de închisoare în baza a două dosare penale. Veaceslav Platon pledează nevinovat.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie